Sarbatoare totala ieri, in Ungaria, pentru pilotul Jenson Button. Aflat la cel de-al 200-lea Grand Prix din cariera, britanicul s-a impus pe circuitul de la Hungaroring in cadrul celei de-a 11-a etape a Campionatului Mondial de Formula 1, dupa ce in acest sezon mai bifase o data locul 1, in Canada. Fostul campion mondial (McLaren Mercedes) a fost urmat la aproape patru secunde de germanul Sebastian Vettel (Red Bull-Renault) si de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari). Locul patru i-a revenit britanicului Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes), iar pe cinci s-a clasat australianul Mark Weber (Red Bull-Renault). Hamilton a traversat la un moment dat un moment ceva mai delicat, fiind nevoit sa ruleze pe iarba o buna bucata de drum dupa ce a fortat o depasire a lui Sebastian Vettel. In puncte au mai sosit, in ordine, brazilianul Felipe Massa, scotianul Paul Di Resta (Force India-Mercedes), elvetianul Sebastien Buemi (Toro Rosso-Ferrari), germanul Nico Rosberg (Mercedes) si spaniolul Jaime Alguersuari (Toro Rosso-Ferrari).