x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Vine iarna pentru copiii de orice varsta

Vine iarna pentru copiii de orice varsta

28 Dec 2006   •   00:00

Iarna, poate mai mult decat celelalte anotimpuri, nu cunoaste granite. Spatiile vaste, uniformizate de stratul zapezii stalucitoare, par a-si asuma nesfarsirea, invitandu-ne mereu la minunata aventura a unei vesnice copilarii.

De sarbatori

Iarna, poate mai mult decat celelalte anotimpuri, nu cunoaste granite. Spatiile vaste, uniformizate de stratul zapezii stalucitoare, par a-si asuma nesfarsirea, invitandu-ne mereu la minunata aventura a unei vesnice copilarii.

Intotdeauna, o data cu apropierea si instalarea iernii, redevenim copii, poate pentru ca o asociem cu vremea darurilor de Craciun, cu primul om de zapada din viata noastra sau cu prima coborare vijelioasa pe panta derdelusului. Fara frunze de forme diferite si fara florile multicolore, aflata sub imperiul unui alb dominator, iarna este prin esenta democratica, acordandu-ne tuturor aceleasi bucurii si aceleasi sanse. Insotita de inconveniente greu de surmontat, cum ar fi gerul napraznic al noptii, zilele prea scurte sau intemperii ce ne modifica sau ingreuneaza traseele obisnuite, iarna ne atrage in continuare ca un palat de clestar.

Si Carpatii vor intra In Europa. Ramasi mult in urma in ceea ce priveste dotarile pentru sporturi de iarna, Carpatii nostri vor intra si ei in Europa si nu oricum, ci cu semetia faptului ca din punct de vedere natural nu sunt cu nimic mai prejos decat alte lanturi muntoase pe care s-au construit mii de kilometri de partie, sute de mii de hoteluri si cabane, telescaune, trambuline etc. Imbucurator pentru acest moment ramane faptul ca din ce in ce mai multi romani au inceput sa practice sporturi de iarna, ca piata de echipamente este in crestere si specialistii estimeaza ca va continua trendul ascendent intr-un ritm accelerat si ca initiativa particulara a inceput sa ofere servicii aceptabile si accesibile. Mai avem mult de lucru la infrastructura, la norma de civilizatie comportamentala si la costurile totale inca prea ridicate in raport cu veniturile medii ale populatiei.

Muntele nu accepta nici o sfidare. Tuturor acelora care, indiferent de varsta, statut social sau nivel de calificare se vor indrepta spre munte in acest sfarsit de an vreau sa le reamintesc o axioma cu valoare de lege: muntele nu accepta nici o sfidare. Felul in care sunteti echipati si antrenati pentru ascensiune sau coborare, cunosterea generala a zonei si particulara a unor trasee mai mult sau mai putin turistice sunt decisive. In plus, orice intentie de deplasare pe trasee mai lungi sau cu un grad de dificultate ridicat trebuie analizata in functie de estimarile meteorologice, de probabilitatea sau posibilitatea aparitiei unor schimbari imprevizibile ale vremii, de cronometrarea obiectiva a duratei deplasarii. Ca masura suplimentara de precautie e bine sa va deplasati in grupuri consistente, sa va informati familia sau apropiatii asupra traseului ales, a orei de plecare si de sosire la destinatie. Nu uitati ca orice greseala, aparent minora, teribilismul, infatuarea, supraestimarea propriilor forte sunt pacate capitale si va pot costa scump.

Daca faceti deplasarea pentru o perioada de timp mai indelungata si sunteti impreuna cu familia (in special cu copii de varsta scolara) cel mai bine este sa va organizati timpul in mod foarte riguros. Asta nu inseamna, desigur, sa deveniti niste roboti cu automatisme jenante, ci sa alternati in mod placut activitatile sportive cu cele pur turistice sau cu cele de divertisment. In acest fel veti evita in primul rand uzura fizica, iarna fiind, asa cum se stie, un mare "consumator" de energii. Echilibrati efortul intens cu cel relaxat, petrecerea unei seri la masa imbelsugata a sarbatorilor cu abordarea obiectivelor de interes turistic sau jocurile usoare, desfasurate in aer liber.

In sfarsit nu neglijati sub nici o forma timpul destinat odihnei, evitati-i cu eleganta dar hotarat pe aceia care obisnuiesc sa se poarte dupa principiul "n-am venit la munte sa dorm!".
"Muntele te atrage ca un magnet in orice sezon al anului, dar niciodata nu te obliga la nimic. Muntele trebuie respectat, iubit cu o masurata pasiune, inteles si tratat ca o forta misterioasa, calma si perfect echilibrata. De aceea din munte nu trebuie sa iei mai mult decat poti duce, cu muntele nu luptI, ci te impaci, bucurandu-te de toata maretia si simplitatea sa"
  • Nichita Stanescu
  • Investiti in echipament
    Pentru cei mai multi dintre noi, "echipament" inseamna schiuri si clapari costisitoare, costume de ultima generatie, snow-board-uri performante, accesorii fitoase. Echipamentul de munte trebuie de fapt sa inceapa cu incaltari comode si calduroase, haine adecvate, un rucsac in care sa putem duce tot ce e necesar deplasarii pe munte. Instrumentele folosite pentru diverse sporturi hibernale trebuie sa fie de buna calitate, bine intretinute si in stricta conformitate atat cu gabaritul nostru dar si cu experienta si indemanarea cu care suntem dotati. Atentie deosebita trebuie acordata felului in care ii imbracam si echipamentului destinat copiilor. Mai fragili decat adultii, cel mai adesea incapabili sa sesizeze riscurile sau pericolele, copiii au nevoie de o protectie si o supraveghere speciale. Nici celor intrati in varsta a treia nu le recomandam excese fizice, chiar daca sunt bine antrenati si beneficiaza de o experienta indelungata.

    Traseele marcate si ghizii
    Mai ales pe timp de iarna, pentru deplasarile pe portiuni mai lungi sau mai greu accesibile este bine sa folosim numai traseele marcate, destinate amatorilor si, in anumite cazuri, sa apelam la serviciile unui ghid calificat. De asemenea calculati cu atentie si cu obiectivitate timpul necesar deplasarii de la un refugiu la altul si faceti drumul numai pe timp de zi, pentru ca noaptea punctele de reper devin inselatoare iar conditiile meteorologice se pot schimba radical si dramatic in defavoarea dumneavoastra. Lanterna, trusa de prim ajutor si dulciurile cu mare putere calorica trebuie sa nu lipsesca din bagaj pe timpul deplasarii.

    Obisnuitii cu rigorile muntelui
    prefera singuratatea, izolarea si apeleaza de multe ori la instalarea unor corturi de constructie speciala, dotate cu izolatia si utilitatile necesare. O astfel de optiune are, fara indoiala, farmecul ei, dar trebuie insotita de antrenament si experienta suficient de mare pentru a face fata oricaror situatii neprevazute, obiective sau subiective

    Daca acceptam faptul ca iarna poate fi definita ca si cel mai ludic dintre anotimpuri, sa lasam frau liber imaginatiei si spiritului copilaresc si sa folosim zapada si gheata ca pe materiale miraculoase, din care se poate construi aproape orice, de la clasicul om de zapada la spectaculoasele hoteluri cristaline sau opere de arta perisabile
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul iarna