x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Vopseaua roz

de Toma Roman Jr    |    17 Feb 2008   •   00:00
Vopseaua roz

Relaţia mea cu Ionela a debutat destul de banal. Ea terminase o facultate de arte plastice şi se credea genială. Nu arăta prea rău, era înaltă, subţire, vopsită blond şi cu sâni mari. Picta un fel de orori pe care nu reuşea să le vândă, bineînţeles fiindcă “proştii ăştia nu mă înţeleg, sunt cu douăzeci de ani înaintea generaţiei mele”...

Relaţia mea cu Ionela a debutat destul de banal. Ea terminase o facultate de arte plastice şi se credea genială. Nu arăta prea rău, era înaltă, subţire, vopsită blond şi cu sâni mari. Picta un fel de orori pe care nu reuşea să le vândă, bineînţeles fiindcă “proştii ăştia nu mă înţeleg, sunt cu douăzeci de ani înaintea generaţiei mele”. Am cunos­- cut-o la vernisajul unui prieten comun şi i-am apreciat imediat judecăţile de valoare şi operele, aşa de tare încât m-am culcat cu ea după ce i-am ţinut isonul câteva ore. Avea hazul ei: când vorbea despre ce face căpăta o privire fixă şi sticloasă, era

în stare să muşte de cap pe oricine îi contesta imensele calităţi. Făcea parte din categoria de oameni care sunt veşnic ne­mul­ţu­miţi. Ca să previn un scandal foarte probabil, la scurt timp după ce o cunoscusem am aran­jat să-i apară un mic co­mentariu despre aiurelile care îi ieşeau din pensule la pagina culturală a ziarului la care lucram atunci (povestea e de acum vreo cinci ani).

 

Stimulente

Supărările Ionelei nu ţineau strict de spaţiul cultural. I se părea berea prea rece sau prea caldă când ieşeam în oraş, vânzătoarea de la chioşcul de unde îşi lua ţigări nu se uita la ea cu respect, că nu îi dau prea multă importanţă când ne vedem şi cu alte persoane. În plus, era nesătulă în pat. Dacă nu o procesam de cel puţin patru ori pe seară se făcea ca focul, mă acuza că o traduc cu alte dame. Când s-a întâmplat să adorm, la un moment dat, după primele două numere mi-a căutat fire de păr pe haine, a găsit ceva ce semăna a parte din podoaba capilară a unei brunete şi de dimineaţă a făcut o minunată criză de isterie.

Acum nu mai îmi dau seama nici eu de ce, dar mă ataşasem destul de tare de Ionela şi relaţia noastră a ţinut câteva luni bune. Eram prin iulie, când mulţi dintre colegii de la cotidianul la care lucram erau în concediu. Aveam ceva mai mult de muncit decât în mod normal, petreceam multe ore la redacţie cu nasul în calculator. Mă consolam cu gândul că în august o să o şterg şi eu la mare, dar eram destul de epuizat. Un coleg ceva mai  în vârstă, nea Petrică, om umblat încă de pe vremea lui Ceauşescu, când fusese un fel de trepăduş pe la secţia de presă a C.C. al PCR, m-a întrebat de ce arăt aşa de dărâmat. Când i-am explicat la ce solicitări sunt supus ziua şi mai ales noaptea, a cugetat niţel şi mi-a zis: “Uite, am eu un leac din plante, Răşina Munţilor, făcut în Kirghistan. Mi l-a recomandat un şef de la Komsomol când am fost în 1988 în URSS. Ce vremuri, dom’le! Mâncam caviar cu lingura de ciorbă. Sui femeia pe pereţi cu el. E adevărat că nu e bine să-l amesteci cu vodcă.”

Am luat o pastiluţă de la fostul mic leninist. Pe motiv că nu are ce să-mi strice prea rău, ajuns acasă am luat pilula cu puţin înainte să se pogoare şi Ionela, de la cine ştie ce activitate inte­lec­tuală.

Zu­grå­vea­lå. Culmea, mă sim­ţeam în mare formă. Cum a in­trat amica mea pe uşă, am năvălit pe du­mneaei mai ceva ca o hoardă de tătari. Am ţinut mult şi am dat dovadă de energie debordantă. Când am luat-o pe la spate, în timp ce o sprijinisem de un perete, Ionela mugea ca un bou. Când am terminat, fata avea un aer relativ satisfăcut. Şi ei îi mersese destul de bine. O apreciaseră (nu m-am prins de ce) nişte artişti basarabeni care-i promi­se­seră că-i vor organiza o expoziţie per­so­n­ală la Bălţi. Drept aldămaş la afa­ce­re, amabilii basarabeni îi dăduseră o sti­clă de vodcă Sperţovskaia, cu ardei iute şi miere, o minune. Când am văzut re­cipientul, mi-am spus că nu se poate întâmpla mare lucru dacă trag vreo două-trei gâturi. Cam pe la a şasea înghiţitură mare s-a întâmplat ceva ciudat. Mi s-a tăiat filmul mult mai repede decât mă aşteptam.

De dimineaţă, m-am trezit cu o senzaţie ciudată. Aveam ceva cleios între picioare. Când m-am dus la baie, buimac, am văzut că eram vopsit în roz pe tovarăşul organ şi în zonele limitrofe. Ionela îşi bea zâmbitoare cafeaua. Cu un glas destul de calm, mi-a zis că ea ar mai fi avut chef de făcut amor, dar că de la un moment în sus nu a mai avut cu cine. Încercase să mă facă să funcţionez pe pilot automat, dar nu reuşise. Atunci se enervase şi îşi exprimase latura artistică pe mine. Era prea mult pentru mine. Am anunţat-o pe Ionela că vreau să ne despărţim, m-am spălat de vopsea (din fericire era tempera, s-a dus cu apă), m-am îmbrăcat şi am pornit spre redacţie. Acolo, nea Petrică m-a întrebat dacă m-a ajutat cumva leacul lui mi­nune. I-am răspuns că m-a ajutat dublu, am avut parte de o partidă de sex reuşită şi m-a scăpat de Ionela.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul