x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Zile cu timp frumos si 27... 29°C

Zile cu timp frumos si 27... 29°C

15 Mai 2005   •   00:00



Astazi, maine si miercuri vremea va fi mult mai buna, iar temperatura aerului va creste. Insa, de miercuri seara va ploua din nou.



  • VREMEA
  • COMENTARIUL SPECIALISTULUI
    Activitatea sistemelor frontale ce au influentat ieri regiunile tarii noastre a diminuat in timpul noptii, o data cu deplasarea catre latitudini nordice a nucleului de presiune atmosferica scazuta. Astazi si maine, vremea va fi mult mai buna, ploi slabe cantitativ fiind de asteptat local in nord-vest si la munte. Circulatia aerului din sector vestic, apoi sud-vestic va favoriza advectia unui aer din ce in ce mai cald, determinand valori de temperatura cu 4… 6 grade mai ridicate decat mediile multianuale pentru mijlocul lunii mai. Vreme foarte calda va fi si miercuri, insa, incepand din orele dupa-amiezii, instabilitatea atmosferica se va accentua din nou si se va manifesta prin averse, fenomene electrice si rafale de vant, la inceput in regiunile din vest, apoi si in toata tara. (meteorolog. T. Cumpanasu)

    BUCURESTI
  • maxima: 24°C
  • minima: 8°C
    Azi:
    Vremea va fi predominant frumoasa. Cerul va fi variabil si vantul slab. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 24 de grade, iar cea minima va fi de 8... 10 grade.

    Maine:
    Vremea va fi frumoasa si calda. Cerul va fi variabil si vantul slab. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 26 de grade, iar cea minima va fi de 10... 11 grade.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil, cu innorari noaptea, cand vor fi averse de ploaie, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Temperatura maxima va fi de 26... 27 de grade, iar cea minima de 11... 13 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa, cu cer temporar noros si ploi locale, slabe.

    Maine:
    Cerul va fi noros dupa-amiaza si noaptea cand izolat va ploua. Maxime: 24°C si minime: 10°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda, dar va deveni instabila. Va ploua seara si noaptea. Maxime: 26°C si minime: 11°C.

    CRISANA
    Azi:
    Cerul va prezenta unele innorari ziua cand local va ploua slab.

    Maine:
    Vremea va fi calda, iar dupa-amiaza si noaptea, local, va ploua. Maxime: 27°C si minime: 11°C.

    Poimaine:
    Cerul se va innora si spre seara va ploua pe arii extinse. Maxime: 25°C si minime: 10°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa. Vor fi unele innorari si ploi slabe ziua, in nord si nord-vest.

    Maine:
    Cerul va fi acoperit dupa-amiaza si noaptea cand in nord-vest va ploua. Maxime: 26°C si minime: 8°C.

    Poimaine:
    Vremea va deveni instabila si va ploua spre seara. Maxime: 28°C si minime: 8°C.

    BANAT
    Azi:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi in general frumoasa.

    Maine:
    Vremea va fi calda, cu cer innorat spre seara cand va ploua local. Maxime: 28°C si minime: 12°C.

    Poimaine:
    Innorarile se vor accentua spre seara si va ploua pe arii extinse. Maxime: 28°C si minime: 10°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Vremea va fi in general frumoasa, cu cer temporar noros.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi calda. Maxime: 27°C si minime: 10°C.

    Poimaine:
    Vremea va deveni instabila si va ploua spre seara, pe arii extinse. Maxime: 29°C si minime: 11°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi calda si in general frumoasa.

    Maine:
    Dupa-amiaza si noaptea, pe arii restranse, va ploua. Maxime: 24°C si minime: 8°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si izolat va ploua dimineata. Maxime: 29°C si minime: 10°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Vremea va fi in general frumoasa, cu cer temporar noros.

    Maine:
    Cerul va fi temporar noros, iar vremea va fi calda. Maxime: 23°C si minime: 9°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda, dar instabila. Va ploua izolat, dimineata. Maxime: 25°C si minime: 9°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi in general frumoasa.

    Maine:
    Vremea va fi calda, cu cer variabil. Maxime: 25°C si minime: 9°C.

    Poimaine:
    Innorarile se vor accentua, iar dupa-amiaza si noaptea va ploua local. Maxime: 26°C si minime: 10°C.

    LA MUNTE
    Azi:
    Vremea va fi in general frumoasa. Cerul va prezenta unele innorari, ziua, in Muntii Apuseni si in nordul Carpatilor Orientali, unde local va mai ploua. In restul zonei montane, cerul va fi variabil si ploile izolate. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura aerului va creste usor fata de ziua precedenta.

    Maine:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil, cu unele innorari dupa-amiaza si noaptea in Carpatii Occidentali si in nordul Carpatilor Orientali, unde local vor fi averse de ploaie si descarcari electrice. In restul zonei montane ploile vor fi izolate.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda, dar va deveni treptat instabila. Innorarile se vor accentua si, indeosebi dupa-amiaza si noaptea, pe arii extinse vor cadea ploi sub forma de aversa, insotite de descarcari electrice, caderi de grindina si intensificari ale vantului. Cantitatile de apa vor fi mai insemnate.

    DRUMETII IN VLADEASA
    Stana de Vale - Varful Buteasa
    Marcaj: triunghi rosu

    Situata in judetul Bihor - Muntii Vladeasa, circa 70 km de Oradea pe DN 76 pana la Beius si apoi la stanga, spre Budureasa - statiunea Stana de Vale este un punct de pornire in numeroase drumetii. Traseu porneste de la Izvorul Minunilor, trece prin poiana Muncei de unde avem o panorama a crestei Buteasa - Britei, a varfului Poieni si asupra crestei Vladesei si urca continuu pana in saua (1.682 m) dintre Varful Stanisoara si Vf. Buteasa (marcajul e comun cu banda galbena pana aici). De aici, poteca se continua pe culme, spre nord, inca o jumatate de ora pana la varful Buteasa (1.792m), de unde se deschide o larga panorama asupra intregului masiv al Vladesei. Intoarcerea se face pe acelasi drum.

    VREMEA ACUM UN AN
    Ploi nocturne


    Maxima: 20°C
  • Minima: 2°C

    In tara: Cerul a fost innorat, iar vremea a fost instabila. A plouat izolat, seara.

    In Bucuresti: Vremea a fost racoroasa. Cerul a fost acoperit noaptea, cand a plouat.
  • ×