Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE: 22 de români, dispăruți după inundațiile cumplite din Spania. 95 de persoane au murit în țara afectată de dezastru

UPDATE: 22 de români, dispăruți după inundațiile cumplite din Spania. 95 de persoane au murit în țara afectată de dezastru

de Redacția Jurnalul    |   

22 de cetățeni români sunt dați dispăruți după inundațiile catastrofale din Spania, în urma cărora au murit cel puțin 95 de persoane. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, care a transmis că se fac verificări.

UPDATE

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile privind dispariția a 22 de cetățeni români în timpul inundațiilor din Spania.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează despre situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundațiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu victime, persoane dispărute și pagube materiale Astfel, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, MAE verifică informațiile privind dispariția a 22 de cetățeni români. Oficiul consular menține un contact permanent cu autoritățile spaniole, iar verificările sunt în desfășurare”, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, Ambasada României la Madrid este în legătură cu autoritățile centrale spaniole, prin intermediul atașaților pentru afaceri interne, pentru a sprijini demersurile necesare.

Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana continuă să colaboreze îndeaproape cu autoritățile locale competente și sunt pregătiți să ofere asistență consulară, dacă va fi necesar.

Totodată, reprezentanții oficiului consular mențin legătura cu cetățenii români care au semnalat persoanele dispărute, precum și cu cele care ai semnalat dificultăți, până la identificarea soluțiilor corespunzătoare de către autoritățile locale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.

ȘTIRE INIȚIALĂ

În regiunea Valenciană locuiesc aproximativ 160.000 de români, potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Radu Filip.

„În continuarea comunicărilor Ministerului Afacerilor Externe cu privire la situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundațiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu numeroase victime, dispăruți și pagube materiale, MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la semnalarea dispariției a 13 cetățeni români. Oficiul consular se află în contact permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în curs. În contextul acestor demersuri, Ambasada României la Madrid este în contact, pe linia atașaților pentru afaceri interne, cu autoritățile centrale spaniole. Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana rămân în continuare în contact permanent cu autoritățile locale competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația o va impune. Totodată, reprezentanții oficiului consular mențin legătura cu cetățenii care au semnalat că se află în situații dificile, până la identificarea unor soluții dispuse de autoritățile locale. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467”, se arată într-un comunicat emis de MAE.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: inundatii Spania romani disparuti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri