Jurnalul.ro Timp liber Casa 3 metode inedite pentru a reduce zgomotul din apartament

3 metode inedite pentru a reduce zgomotul din apartament

După o zi plină cu tot felul de activități solicitante, unde ai reușit să bifezi tot mai multe puncte de pe lista priorităților zilnice, recompensa pe care o aștepți cu nerăbdare este liniștea. Petrecerea unor momente relaxante în fotoliul confortabil din sufragerie, când unicele sunete vin din partea pisicii care toarce necontenit, marchează sfârșitul maratonului din ziua curentă.

Însă, de multe ori, se întâmplă ca lucrurile să nu meargă conform planului. Dacă locuiești într-un bloc cu multe apartamente, ori zona tinde să fie aglomerată în majoritatea timpului, zgomotul provenit din aceste două surse îți poate afecta bunăstarea și sesiunea de recreere alături de felina ta.

Pentru că decizia de a te muta implică o schimbare radicală, cea mai bună opțiune rămâne izolarea fonică a casei. În cele ce urmează, am ales câteva recomandări pe care le poți include în planul de recâștigare a liniștii și a confortului în apartament.

Izolarea fonică a podelei

Fie că îți dorești să întrerupi sesiunile muzicale auzite din partea vecinului de la etajul inferior, fie că vrei să-i oferi același confort acustic, montarea unui sistem de izolatie fonica pardoseala poate bloca și absorbi atât zgomotele din exterior, cât și cele provenite din interiorul căminului. Prin urmare, cel mic poate urmări în voie un nou episod al desenului animat preferat, în timp ce tu urmează să descoperi noi întâmplări ale eroului principal din romanul de aventură.

Principiul câștigător în realizarea acestui sistem se bazează pe alegerea materialelor. Pe cât sunt mai groase și calitative, cu atât vor estompa sunetele deranjante. Spre exemplu, membrana fonoizolantă este un produs din spumă poliuretanică reciclată, ce deține în compoziție inserție de granule de cauciuc.

Ei bine, după ce membrana fonoizolantă se poziționează pe o suprafață netedă și curată din beton, lemn sau ceramică, ulterior montând parchetul deasupra, izolarea acustică la zgomot de impact se va îmbunătăți considerabil. Cu alte cuvinte, șansele să auzi cum pășești pe suprafața parchetului din lemn scad considerabil.

Izolarea fonică a pereților

Când te gândești serios să incluzi în viitoarea schemă de recondiționare a casei și izolarea fonică, ia în considerare una dintre cele mai relevante surse de zgomot: pereții despărțitori. Prin realizarea acestei operațiuni, ai parte de o serie de avantaje, de care te vei bucura de-a lungul timpului, precum:

 

  • crearea unui spațiu intim și relaxant;
  • economie semnificativă la energie, deoarece transferul de căldură se reduce;
  • temperatura se păstrează la un nivel constant, indiferent de anotimp;
  • pereții își păstrează aspectul curat pentru mai mult timp, evitând infiltrațiile cu apă și apariția mucegaiului.

 

În ceea ce privește materialele disponibile pentru izolarea pereților comuni din interior, putem enumera vata minerală din sticlă, vata bazaltică, panourile compozit, fibrele de celuloză, plăcile de gips-carton sau plăcile fonoizolante. Desigur, atunci când ești dispus să aplici doar o soluție provizorie, așează o bibliotecă din lemn masiv pe toată suprafața peretelui comun.

Izolarea fonică a ferestrelor

Mai ales în perioada anotimpului rece, izolarea fonică a ferestrelor este un pas recomandat pentru a menține un ambient plăcut în casă. Alături de zgomotele orașului care îți întrerup fiecare gând, modificările bruște de temperatură provoacă disconfort și cresc semnificativ valoarea facturilor achitate lunar.

Așadar, poți ieși învingător și de această dată. Pentru început, poți aplica benzi de etanșare la nivelul ferestrelor, alese în funcție de grosimea spațiului gol, protejând casa atât de pierderile de căldură, cât și de sunetele din exterior.

O altă metodă ușor de pus în practică este utilizarea unui adeziv pentru izolare pe bază de silicon, care va îmbrăca orice fisură sau crăpătură. Desigur, o soluție definitorie a proiectului este înlocuirea completă cu ferestre din PVC și geam termopan.

Un apartament izolat fonic se transformă într-un vis devenit realitate, în special, pentru persoanele care lucrează într-un mediu stresant și locuiesc într-un cartier zgomotos. Când te-ai hotărât că a sosit momentul oportun pentru o schimbare, pune în aplicare sfaturile de mai sus!

 

Sursă foto: Shutterstock

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri