x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale "Se fură ca în codru" în Capitală. Hoții iau tot ce găsesc, de la covorașe de intrare și rufe lăsate la uscat, până la câini de rasă și trotinete

"Se fură ca în codru" în Capitală. Hoții iau tot ce găsesc, de la covorașe de intrare și rufe lăsate la uscat, până la câini de rasă și trotinete

de Redacția Jurnalul    |    22 Dec 2024   •   18:20
"Se fură ca în codru" în Capitală. Hoții iau tot ce găsesc, de la covorașe de intrare și rufe lăsate la uscat, până la câini de rasă și trotinete
Sursa foto: Hepta

Hoții din Capială nu au preferințe. Fură orice, de la biciclete și câini de rasă până la covorașele de la ușile oamenilor sau haine lăsate la uscat.

Zilele trecute, doi căţeluşi au fost luaţi de hoţi din Parcul Plumbuita, zonă în care au avut loc recent şi spargeri în scările de bloc.

Pe strada Doamna Ghica, din Sectorul 2, în jurul orei 3 dimineața, hoții au deschis ușa scării blocului cu o agrafă. Doi au intră în bloc, iar al treilea a rămas de pază. Au furat tot ce au găsit, chiar haine puse la uscat, apoi s-au urcat pe perete pentru a ieşi pe terasa blocului, în speranţa că vor găsi acolo lucruri depozitate.

După mai bine de o oră, timp în care au umblat prin tot blocul, hoţii au plecat cu un covor, câteva preşuri, un ventilator şi o bicicletă. Deşi imobilul este supravegheat video, infractorii nu se feresc şi cară prada chiar pe sub camerele video.

„Dulapul de la etajul 7 l-au răscolit. Tot au scos din el. Uşa asta ştiţi de câte ori au închis-o şi deschis-o?! Şi n-a auzit nimeni”, spune o locatară.

Polițiști lipsă, locatari speriați

Nimeni nu a auzit nimic. Şi chiar dacă ar fi auzit, mulţi se tem să iasă să vadă ce se întâmplă. Nici după ce au fost păgubiţi, unii nu au mers să facă plângere la poliţie eoarece nu au speranţe că hoţii vor fi prinşi sau că bunurile vor fi recuperate.

„99% sunt siguri că n-o să se rezolve nimic. Mi s-au furat oglinzile de la maşină. Am fost şi am făcut plângere. Cred că au trecut de atunci 8 luni. I-am sunat şi mi au spus: domne, nu s-a rezolvat nimic. Aşteptăm, nu avem nicio pistă, nu avem nimic”, a spus unul dintre păgubiți.

Tot în zona Plumbuita, hoţii au furat animale de companie. Sunt căutați câini de rasă penru a-i vinde apoi pe internet. 

Locuitorii din zonă acuză că nu au mai văzut demult patrule de poliţie pe străzi.

„Se strâng câte 4-5 echipaje pe Şoseaua Petricani, la intersecţie cu Plumbuita, cu cartierul Tei Toboc, care e cel mai rău famat. Se strâng câte 4 echipaje şi stau, discută. Patrulă, zero. Nu există patrulă”, spune Raluca Măndoiu, reporter Antena 3 CNN.

Luna trecută, numaii pe străzile din Sectorul 2 au avut loc 275 de furturi.

Poliţiştii fac apel către cetăţeni să fie precauţi, să nu îşi lase lucrurile în spațiile comune, cum ar fi pe palier, şi să sesizeze poliţia când văd ceva suspect sau dacă sunt victima unei infracţiuni, potrivit antena3.ro.

×
Subiecte în articol: furt capitala