Virusurile gripale supraviețuiesc mai mult atunci când vremea este rece și uscată, iar răspândirea lor este și mai intens favorizată de umezeală. În ceea ce privește răcelile, acestea sunt provocate de peste 200 de virusuri, deci șansele de a scăpa de infecții sunt mici. Cu toate acestea, există câteva metode eficiente de a preveni instalarea infecțiilor virale și de a-ți întări sistemul imunitar. Iată mai jos trei modalități practice și eficace.
Administrarea de probiotice
Imunitatea și sănătatea sistemului intestinal sunt indisolubil legate. Microbiota este formată din bacterii nepatogene, „bune”, care protejează intestinele. Flora intestinală împiedică bacteriile „rele” să intre în fluxul sanguin sau să se înmulțească în intestine și asigură aproximativ 70% din activitatea sistemului imunitar. Pentru o floră intestinală echilibrată sunt necesare prebiotice, „hrana” microbiotei, și probiotice, ce sunt bacterii și drojdii care ajută organismul să absoarbă și să digere nutrienții și întăresc sistemul imunitar. Cele mai bogate alimente în prebiotice sunt usturoiul, sparanghelul, ceapa, orzul, ovăzul, citricele și semințele de in și chia. Probioticele le găsești în suplimente și în alimente fermentate, ca iaurtul, chefirul, murăturile în sare și varza murată, ciupercile.
Consumul și administrarea de micronutrienți cu rol antiviral
Anumite minerale și vitamine joacă un rol important în stimularea sistemului imunitar, care poate astfel face față infecțiilor virale:
- Vitamina C - Cunoscută la nivel larg pentru capacitatea de a stimula apărarea imunitară, prin promovarea producției de anticorpi și localizarea și combaterea agenților patogeni nocivi, vitamina C este un compus pe care organismul uman nu îl poate sintetiza. Acesta este motivul pentru care aportul de vitamina C este exclusiv exogen. O metodă eficientă și rapidă de administrare a ei constă în perfuzii cu vitamine. Administrată intravenos, evitându-se sistemele hepatic și digestiv, vitamina C atinge rapid concentrația plasmatică necesară organismului, îmbunătățind apărarea imunitară, ceea ce duce la o creștere a rezistenței la infecțiile virale. În ceea ce privește alimentația, cantități mari de vitamina C se găsesc în acerola, citrice, fructe de pădure, cartofi, ardei gras și pătrunjel.
- Vitamina D - ajută la reducerea producției de hormoni de stres, asociați cu un risc crescut de infecții virale, mai ales respiratorii. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că această vitamină promovează producerea în membranele mucoase a unei proteine antibiotice naturale, care construiește o barieră imunitară împotriva virusurilor. Spre deosebire de vitamina C, aceasta este sintetizată de organism, mai precis de piele, sub influența razelor solare. Totuși, lipsa luminii solare în sezonul rece poate duce la un deficit, de aceea se recomandă administrarea de suplimente alimentare și consumul unor produse ca cele lactate, somon, avocado, ciuperci, ficat.
- Vitamina A - stimulează producția de globule albe din sânge, precum și cea de anticorpi. Aceasta se găsește în alimente ca uleiul de ficat de cod, ficat de alte animale, gălbenuș, unt și lactate.
- Zincul - acest mineral joacă un rol important în imunitate. Un deficit de zinc poate cauza dezechilibre în răspunsul imunitar și promovează inflamația în organism. Printre alimentele care îl conțin se numără stridiile, carnea de vită și susanul.
Menținerea unui mediu sănătos acasă
Aerul din locuințe este foarte important pentru prevenirea infecțiilor virale și nu numai. Mai multe studii au arătat că aerul din interior poate fi chiar mai poluat decât cel de afară. În plus, multe zone din casă pot fi pline de germeni, chiar în condițiile în care locuința pare a fi foarte curată. Un mediu sănătos contribuie la stimularea sistemului imunitar, iar printre metodele pe care le poți folosi sunt următoarele:
- Dezinfectează frecvent zonele susceptibile a găzdui mulți germeni, precum baia.
- Spală hainele în apă foarte fierbinte, pe cât posibil, pentru a ucide acarienii din haine și lenjerie. Calcă lenjeria de pat și hainele, temperatura ridicată a fierului fiind utilă și ea în uciderea germenilor.
- Poartă papuci și furnizează-le oaspeților astfel de încălțări. O modalitate de a reduce praful și substanțele nocive de afară este să lași pantofii la ușă, mai ales dacă ai covoare.
- Aerul fierbinte și umed care iese din mașina de spălat vase, din cea de rufe și uscător este murdar. Aerisește bucătăria și baia.
- Monitorizează locurile umede, unde se poate forma igrasie, pentru a acționa din timp. Mucegaiurile eliberează substanțe toxice pentru sistemul imunitar.
- Aerisește zilnic locuința, măcar 15 minute, indiferent de vremea de afară.
Dacă organismul este slăbit, virusurile vor prelua cu ușurință controlul, provocând infecții ca cele respiratorii, gastroenterită sau gripă. Cu ajutorul metodelor de mai sus, este posibil să eviți sau să le atenuezi simptomele. Totuși, pentru ca sistemul imunitar să funcționeze cât mai bine, întregul stil de viață trebuie să fie unul echilibrat, cu alimentație corectă, sport adaptat vârstei și reducerea nivelului de stres.
Sursa foto: Clinica Eliade