În cursul zilei de ieri, în doar câteva ore, au fost înregistrate patru decese provocate de gripă, astfel că numărul total al românilor care au murit, de la începutul acestui an, din cauza complicaţiilor provocate de virusul gripal, a ajuns la 22.
Specialiştii din cadrul Centrulului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) au anunţat că ultima persoană care şi-a pierdut viaţa este o femeie în vârstă de 65 de ani din judeţul Călăraşi, confirmată cu virus gripal tip B. Femeia avea şi alte probleme de sănătate şi nu era nevaccinată antigripal.
Tot ieri a fost anunţat decesul unei femei de 63 de ani, din judeţul Arad, care avea virusul gripal de tip B, aceasta fiind nevaccinată şi având şi alte probleme medicale. Tot luni dimineaţa, a mai fost anunţat decesul unui bărbat de 67 de ani, din Bihor, confirmat cu virus gripal tip AH1N1 (cel care se face vinovat de pandemia de gripă din 2009).
De asemenea, un bărbat de 48 de ani, unul dintre pacienţii cu leucemie care a luat gripa în timp ce era internat la Institutul Regional de Oncologie (IRO)din Iaşi, a murit din cauza virusului gripal de tip A. Nici acesta nu fusese vaccinat antigripal, potrivit specialiştilor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).