Cu toate astea, 60% dintre părinţi controlează videoclipurile pe care copiii le vizionează, 56% urmăresc site-urile vizitate de copii, iar 52% încearcă să pună restricții asupra jocurilor.
Totodată, 49% vor să limiteze timpul petrecut de copii pe dispozitive. Astfel, 42% dintre părinţi permit copiilor să folosească dispozitive digitale doar sub supravegherea unuia dintre părinţi și 9% le permit să folosească dispozitive digitale doar sub supravegherea unui membru al familiei.
87% dintre respondenţi spun că părinţii şi familia sunt responsabili pentru reglementarea comportamentului copiilor în spaţiul digital, 28% consideră că profesorii şi şcolile ar trebui să facă acest lucru, iar 27% sunt de părere că responsabilitatea este a celor mici.
Prin urmare, 90% dintre părinţi au discutat cu copiii lor despre regulile de comportament online iar 10% nu au abordat acest subiect.
Recomandări pentru părinți:
- să discute cu copiii lor scenarii şi exemple despre securitatea online;
- instalarea unei aplicaţii de control parental;
- părinţii să discute problema partajării excesive şi a confidenţialităţii datelor, atunci când copilul este un utilizator activ al reţelelor sociale şi partajează mult conţinut;
- verificarea geoetichetelor de pe fotograf pentru a se asigura că informaţiile confidenţiale nu apar;
- verificarea comentariilor de pe reţelele sociale.
Sondajul a fost realizat online de compania Sapio în septembrie 2021, pe 11.000 de respondenţi.
Sondajul a implicat adulţi care locuiesc cu copiii lor cu vârste cuprinse între 7-12 ani şi cu program complet de muncă.
Eşantionul a inclus 1.000 de respondenţi din Marea Britanie, Franţa şi Germania; şi 500 din fiecare dintre următoarele: SUA, Turcia, Egipt, Brazilia, Columbia, Rusia, Africa de Sud, Malaezia, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Nigeria, Peru, Chile, Argentina şi Mexic.