Guvernul a prezentat ieri o primă variantă a Formularului 600 prin care toţi cei care au profesii independente şi drepturi de autor îşi vor declara veniturile şi vor plăti contribuţiile sociale aferente.
Deocamdată, noul mecanism de impozitare a celor circa 700.000 de persoane care sunt incluse în categoria celor cu profesii independente şi drepturi de autor va intra în dezbatere publică şi cele mai bune propuneri vor fi incluse în proiectul final care trebuie aprobat până pe 15 aprilie, data la care expiră amânarea fostului Formular 600 contestat de toată lumea.
Noul mecanism de impozitare luat în calcul de cei de la Ministerul Finanţelor face o distincţie între profesiile liberale şi drepturile de autor. Astfel, pentru cei cu profesii independente se preconizează ca impozitarea să se facă în felul următor:
☛ Impozitul pe venit în cuantum de 10% se va aplica la venitul estimat pentru anul curent;
☛ La plata CASS (asigurările sociale de sănătate) există două situaţii:
1. Dacă venitul estimat cumulat din toate sursele de venit este mai mic de 22.800 de lei pe anul curent, nu se datorează CASS, însă cei în cauză pot opta pentru plata lui. În această situaţie, dacă îşi exercită opţiunea prin Declaraţia unică în termenul legal de depunere, persoanele respective vor fi asigurate 12 luni, dar vor plăti doar şase luni. În cazul în care acest termen va fi depăşit, facilitatea va fi pierdută, urmând ca CASS să fie plătit pentru tot anul;
2. Dacă persoanele au un venit mai mare de 22.800 de lei anual din toate sursele de venit, datorează CASS calculat la salariul minim brut pe economie (1.950 de lei/lună);
☛ În ceea ce priveşte asigurările sociale (CAS), ele se vor calcula la venitul minim brut pe economie. Pentru cei cu un venit mai mare decât salariul minim brut pe economie, ei pot opta pentru un venit ales la care să se calculeze CAS, dar acesta nu poate fi mai mic decât salariul minim brut. Pentru cei cu venituri lunare mai mici decât salariul minim brut, ei vor fi exceptaţi de la plata CAS, dar pot opta pentru plata asigurărilor sociale în baza unor contracte pe care le pot încheia cu Casa de Pensii.
Se introduce stopajul la sursă
Pentru cei cu drepturi de autor, se ia în calcul plata CASS şi CAS cu stopaj la sursă. De asemenea, acestea vor fi calculate la nivelul salariului minim brut pe economie. Pentru depunerea Declaraţiei unice persoanele nu vor fi obligate să se înghesuie la ghişeele Fiscului. Ministerul Finanţelor va face un site special prin intermediul căruia se vor depune acestea. ANAF va trimite prin poştă persoanelor vizate de aceste reglementări câte o parolă cu ajutorul căreia se va înregistra depunerea Declaraţiei unice.
Guvernul scoate plăţile anticipate
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a schiţat şi ea ieri, în cadrul şedinţei săptă-mânale a Executivului, câteva dintre modificările avute în vedere.
„Contribuabilii depun o singură declaraţie în loc de şapte. Plăţile pentru impozit, CAS şi CASS se fac pentru venitul anului curent, nu al celui precedent. A fost eliminată obligativitatea de a efectua plăţi anticipate, ceea ce anulează penalităţile”, a spus Dăncilă. Cei care îşi vor achita în avans obligaţiile fiscale vor beneficia de o reducere de 10%.
Însă contribuabilul poate să aleagă să efectueze plăţi oricând în cursul anului, în funcţie de necesităţile proprii şi va primi o bonificaţie pentru plata înainte de termenul-limită. Premierul nu a spus care este valoarea acesteia.
De când este asigurată o persoană la sănătate și pensii
Calitatea de asigurat la pensii şi la sănătate se obţine de la data depunerii declaraţiei, şi nu de la data plăţii, iar până la finalizarea Declaraţiei unice şi depunerea acesteia la termenul indicat de Ministerul Finanţelor toţi cei cu profesii liberale vor avea calitatea de asiguraţi. În plus, persoanele cu venituri mici sau fără venituri sunt asigurate dacă plătesc CASS în cuantum de şase salarii minime, faţă de 12 salarii minime ca în prezent.
Va exista un singur termen de plată al contribuțiilor datorate - 31 martie anul viitor.
Premierul Dăncilă vine cu simplificări: o singură declaraţie în loc de şapte