Sergiu Nicolaescu a reuşit să regizeze filme, să joace roluri, încât aceste pelicule au strâns zeci de milioane de spectatori. Nu am găsit măcar un film semnat de Nicolaescu notat mediocru. Unii, din invidie, alţii din sindromul „Cănuţă Om Sucit” i-au reproşat lui Nicolaescu că modifică scenariile, că vizează să se pună pe sine în valoare, că forţează preluarea rolurilor principale în care să sclipească el, era acuzat că se iubeşte prea mult pe sine. Sergiu Nicolaescu ar putea să le infirme acuzaţiile măcar prin faptul că a renunţat la rolul lui Mihai Viteazul. Dintr-o listă de peste 100 de actori de renume, chiar vedete internaţionale, s-a optat ca Nicolaescu să-l joace de Voievodul Întregirii. A şi filmat multe scene cu el ca Mihai Viteazul, până când i-a străfulgerat o idee teribilă: nimeni nu era mai potrivit să-l întruchipeze pe Mihai ca Amza Pellea. L-a introdus pe Amza în rol şi a păstrat doar filmările făcute cu bătălii, când el, Mihai-Nicolaescu, se vedea în plan depărtat. Sergiu Nicolaescu a avut neplăceri în privinţa filmului „Mircea” în prag de premieră. Deşi era noiembrie 1989, la o lună înainte de revoluţie, Ceauşeştii demonstrau că nu mai erau cu tălpile pe pământ, nu luau în seamă zumzetul ce anunţa revolta. Ceauşescu îi sugerase ca vorbele lui Mircea cel Mare să semene cu discursurile lui Nea Nicu de la congresele PCR. Domnitorul era denumit „cel Bătrân” pentru că era înţelept. În realitate, era un voievod de 30 ani respectat în lumea mare. Ar fi fost ridicol să vorbească în film cu limba de lemn, de rumeguş, a congreselor comuniste. Nicolaescu n-a respectat ordinul şi a fost chemat la săpuneală la cabinetul 1. Nicolaescu filma pentru Germania şi n-a dat curs convocării. Premiera la Bucureşti a fost anulată, dar a avut loc la Oradea. Nicolaescu a arătat în emisiunea mea de la Antene sabia lui Mircea din film, făcută la Uzinele Republica, sabie grea, pe care Sergiu o mânuia doar că practicase rugby. Nicolaescu a umblat la scenariu, introducând scena impresionantă când copilul nepot Vlad, cel devenit mai târziu Vlad Ţepeş, era obligat de bunicul Mircea să asiste de la fereastră la tragerea în ţeapă a unor boieri trădători. Execuţia prin ţeapă n-a fost inventată de Vlad Ţepeş, era o obişnuinţă a vremurilor. Mi-a făcut o confidenţă Nicolaescu: în filmul „Ciuleandra”, o singură adăugire a făcut faţă de scrierea colosală a lui Rebreanu, acasă la boierul bătrân, la ministru, pe un întreg perete era un tablou uriaş cu frumoasa ţărancă, o iubea şi el pe cea sugrumată de fiu. A sporit misterul, complexitatea filmului.