Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Abundance, de Juhos Sandor, la Estopia Art Gallery București

Abundance, de Juhos Sandor, la Estopia Art Gallery București

de Magdalena Popa Buluc    |   

Joi, 14 noiembrie, de la ora 18.00, Galeria Estopia vă invită la o întâlnire cu un... marțian: Juhos Sándor, și cu ultima lui serie de lucrări, care, dacă nu ar fi evidente referințele contemporane, ar putea părea coborâte direct printr-o falie a timpului din vremurile de aur ale naturilor moarte flamande.

 

Între artiștii Școlii de la Cluj, alături de care s-a format, Sándor a ales un gen care i-a conturat, în ultimul deceniu, un profil unic între colegii săi de generație: natura statică. O opțiune cel puțin originală, dacă ne gândim că tendința dominantă a artei contemporane astăzi merge către conceptual și procesualitate, și mai puțin către finalitatea tehnică și estetică a operei de artă. De altfel, conceptul însuși de „operă de artă” traversează o criză profundă, cel puțin în viziunea filozofului italian Giorgio Agamben, care își imagina chiar că opera ar fi amenințată astăzi să fie înlocuită, la extreme, de un „performance absolut, de un proces în care acțiunea ar ține loc de operă”.

 

Juhos Sándor lansează în această expoziție un pariu complet invers: ce-ar fi dacă arta contemporană s-ar întoarce la opera de artă însăși, cu tot ceea ce implică ea în sensul ei originar, și mai ales tehnică și compoziție? Cum ar putea un artist de azi să lucreze asemeni unui pictor flamand, și să fie, cu toate acestea, profund contemporan?

 

Pe Juhos Sándor acest pariu îl avantajează la maxim: demonstrează în această suită de naturi moarte o extraordinară probă de rafinament tehnic și o capacitate compozițională care revizitează scenariile majore ale imaginarului contemporan. Sándor este un pictor de secol XVII teleportat în secolul XXI: lucrările sale sunt exclusiv picturi în ulei, la el „tehnică” și „virtualitate” înseamnă stăpânirea perspectivei, jocuri de reflexii și transparențe, suprapuneri de straturi și unghiuri de lumină și clarobscur obținute cu mijloace exclusiv picturale.

Dacă pentru comisionarii celebrelor lucrări de natură moartă din trecut aceste lucrări ofereau de cele mai multe ori o imagine a statutului lor social și a bunăstării, cu totul altul e sensul abundenței în picturile lui Juhos Sándor: la o privire atentă, păsările vii sunt aici de porțelan, mărgele strălucitor colorate se suprapun peste boabele unui strugure, ca pentru a le împrumuta vitalitatea, suprafețe transparente substituie apa, care are consistențe diferite, e când oglindă argintie, când învolburată, când suprafață densă, albastră, ca de vopsea... Abundă în lucrările lui Juhos Sándor detaliile minuțios construite, contrastele între suprafețe și variate transparențe, obiectele atât de vii, încât începi să crezi că lumea lor e mai reală, poate, decât lumea din care privim...

 

Juhos Sándor s-a născut în 1974 la Cluj-Napoca, unde locuiește și lucrează.

„Toți artiștii sunt nebuni, iar noi nu vrem nebuni în casa asta”: în fața unui astfel de ultimatum descurajant, Sándor a urmat inițial liceul de electrotehnică, a fost legător de cărți la Imprimeria Ardealul la începutul anilor '90 și a obținut chiar și de o diplomă de sudor / tinichigiu înainte de a-și găsi un drum în artă. Anii 2000 au însemnat asumarea destinului de artist cu acte în regulă: în 2003 a absolvit secția Pictură a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, iar în 2005 a obținut masteratul în aceeași specializare. Până în 2009 a fost inițiator, fondator și co-curator alături de Kudor Duka Istvan, al Galeriei Bulgakov, unde au expus în acei ani mulți dintre artiștii care sunt astăzi parte din „școala de la Cluj”. Tot în 2009 și-a susținut teza de doctorat cu titlul Reprezentarea figurii umane în spațiul virtual. 2008 este anul în care Sándor fixează retrospectiv trecerea de la statutul romantic de „artist flămând” la ceea ce avea să devină în ultimii 10 ani marca sa vizuală dominantă: natura statică, un gen care avea să-i contureze un profil cu totul special între artiștii generației sale. Și-a prezentat lucrările în expoziții personale, la Cluj, la Korunk Studio Gallery (Mixed Antimedia, 2011); Kaja Tanya (Paintings and Butterflies, 2014); Bazis Contemporary, Fabrica de Pensule (Death of Hummingbird, 2015), și Galeria Nano (Fragile Equations, 2015, și Act Anima (Galeria Nano / Centrul de Interes, împreună cu Andras Szabo, în 2017).

 

Curator: Irina Ungureanu

Juhos Sándor, Abundance

Estopia Art Gallery

Vernisaj: joi, 14 noiembrie, ora 18.00

Expoziția va fi deschisă în perioada: 14 noiembrie 2019 – 10 ianuarie 2020

Program de vizitare: de marți până sâmbătă, între orele 12.00 – 18.00

Duminică, luni: cu programare prealabilă

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri