Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tânăr de 24 de ani a căzut de la etajul șase al unui imobil, în timp ce efectua lucrări

Un tânăr de 24 de ani a căzut de la etajul șase al unui imobil, în timp ce efectua lucrări

Un tânăr de 24 de ani a căzut, joi, de la etajul șase al unui imobil, în timp ce efectua lucrări. Acesta a suferit multiple leziuni, fiind preluat și transportat de un echipaj SMURD la spital.

Polițiștii din Baia Mare au fost solicitați joi, la ora 17.44, să intervină la un accident de muncă produs pe un șantier de lucru, situat pe strada Ștefan Cel Mare, anunță IPJ Maramureș.

„La fața locului, din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, un tânăr de 24 de ani, în timp ce efectua lucrări, ar fi căzut de la etajul șase aparținând unui imobil. Acesta a suferit multiple leziuni, fiind preluat și transportat de un echipaj SMURD la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, se arată în comunicat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: accident munca tanar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri