Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgarii, bănuiți de Uniunea Europeană că umblă cu gaz rusesc

Bulgarii, bănuiți de Uniunea Europeană că umblă cu gaz rusesc

de Şerban Mihăilă    |   

Încheiat în ianuarie 2023 între Bulgargaz și turcii de la BOTAS, acordul - salutat de Sofia drept o înțelegere „istorică” - permite Bulgariei să aibă acces la terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) și la rețeaua de conducte a Turciei pentru următorii 13 ani. Uniunea Europeană se teme însă că acordul ar putea deschide, departe de ochii lumii, o ușă pentru importurile de gaze rusești în Bulgaria. 

Comisia Europeană investighează acordul care permite Bulgariei să aibă acces la aprovizionarea cu gaze naturale prin Turcia, din cauza unei posibile încălcări a normelor antitrust ale blocului comunitar.

Acordul, semnat în ianuarie 2023 între compania de stat bulgară de gaze Bulgargaz și furnizorul de stat turc BOTAS, a fost salutat de guvernul interimar de atunci, de la Sofia, ca fiind o înțelegere „istorică”.

Analiști economici și politici de la Sofia și Bruxelles și-au exprimat însă la unison îngrijorarea față de faptul că acest acord nu este profitabil și poate afecta interesele financiare ale țării. 

De asemenea, ei au avertizat că acordul ar putea fi folosit pentru a facilita, departe de ochii lumii, importurile de gaze rusești în Bulgaria, după ce Moscova a încetat să mai furnizeze energie către țara care face parte atât din UE, cât și din NATO, la scurt timp după începerea invaziei Rusiei în Ucraina.

Investigație oficială

Comisia Europeană a confirmat, pe data de 20 decembrie, rapoartele potrivit cărora a trimis o cerere către Bulgargaz, în vederea obținerii de informații în privința acestui acord.

„Rolul nostru este de a asigura respectarea standardelor europene de reglementare pe piața internă a energiei. În cazul în care există indicii de neconformitate, inclusiv de posibilă încălcare a normelor antitrust ale UE, Comisia nu va ezita să ia măsurile adecvate.”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei pentru „Radio Europa Liberă”.

„Comisia urmărește îndeaproape această problemă și suntem în contact cu părțile interesate și autoritățile relevante.”, a adăugat el.

Ministerul bulgar al Energiei a confirmat că executivul UE a solicitat informații despre acordul dintre Bulgargaz și BOTAS. Bulgargaz a confirmat, de asemenea, că a primit o cerere de informații privind livrările de gaze naturale, fără a preciza pentru ce contracte.

„Bulgargaz se pregătește și va furniza informațiile în termenul convenit cu Comisia Europeană.”, a precizat compania de gaze, într-o declarație dată publicității.

Înțelegere învăluită în mister

Anunțul declanșării investigației a fost făcut pentru prima dată de „Independent Commodity Intelligence Services” (ICIS), o companie privată de date și analize de piață. ICIS a relatat, pe 19 octombrie, că membrii Comisiei Europene au demarat o anchetă în legătură cu acordul bulgaro-turc.

În anunț se preciza că oficialitățile de la Bruxelles au cerut companiei bulgare de stat să furnizeze informații despre acordul cu BOTAS și contractele în baza cărora „Bulgargaz ar putea acționa ca agent sau distribuitor exclusiv pentru furnizarea de gaze în Bulgaria sau în altă parte în UE”.

Raportul a fost întocmit în contextul în care Bulgargaz ar putea fi singura companie cu sediul în UE care are acces la gaze naturale prin intermediul infrastructurii turcești, iar înțelegerea sa cu BOTAS ar putea să blocheze alte companii să folosească aceeași rută de import.

Deși a devenit motiv de tensiune politică în Bulgaria, există puține detalii despre acest acord, întrucât înțelegerea în sine este confidențială.

Acordul a fost convenit în ianuarie 2023 de către guvernul interimar numit de președintele Rumen Radev, care l-a prezentat ca fiind o mare realizare.

Experți de la Bruxelles au avertizat însă că acordul ar putea deschide „o ușă din spate” pentru importurile de gaze rusești, după ce Moscova a încetat să mai furnizeze gaze Bulgariei, în aprilie 2022.

Noul guvern bulgar, format în urma alegerilor generale din aprilie, a criticat, de asemenea, acordul. Premierul Nikolay Denkov a declarat că acordul este „netransparent și neprofitabil”, iar ministrul Energiei, Rumen Radev, care poartă același nume cu președintele, deși cei doi nu sunt rude, a afirmat că acesta ar putea costa miliarde, fără să genereze niciun beneficiu.

„Compania turcească BOTAS are acces la piețele bulgară și europeană fără ca, invers, să existe o reciprocitate!”, spunea el, cu două luni în urmă.

Bulgaria se bazează în principal pe livrările de gaze naturale din Azerbaidjan și pe terminalele GNL din Grecia și Turcia. 

Rusia a încetat să mai furnizeze gaze, după ce Sofia a refuzat să plătească în ruble - condiție impusă „țărilor neprietenoase”, ca modalitate de a evita sancțiunile financiare occidentale asupra Băncii Centrale a Rusiei.

Subiecte în articol: gaze naturale acord joc Moscova
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri