Jurnalul.ro Ştiri Social Acord pentru construirea a cinci spitale regionale

Acord pentru construirea a cinci spitale regionale

Demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale a fost aprobată, ieri, printr-un memorandum, în şedinţa de Guvern. Cele cinci spitale regionale ar urma să fie construite în Brăila-Galaţi, Braşov, Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara. Vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi, în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental, aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică, se arată într-un comunicat al Guvernului. "Vor fi demarate consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor", se mai arată în comunicat. Potrivit programului de guvernare, Ministerul Sănătăţii este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcţia a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanţare fonduri europene, iar cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

Subiecte în articol: spitale regionale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri