Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Acţiunile gigantului petrolier Aramco ating cel mai scăzut nivel de la listare

Acţiunile gigantului petrolier Aramco ating cel mai scăzut nivel de la listare

Acţiunile gigantului petrolier saudit Aramco au atins, duminică, cel mai mic nivel de la listarea titlurilor pe bursa de la Tawadul, scrie Reuters.

Titlurile au scăzut cu 2,5% astăzi, ajungând la 32,5 riyali - 8,66 dolari/acţiune - cel mai mic preţ de la începerea tranzacţionării în data de 11 decembrie 2019. Evoluţia vine în condiţiile în care preţul ţiţeiului a scăzut cu circa 15% în ultima săptămână pe fondul temerilor legate de răspândirea coronavirusului de nivel mondial.

Cotaţia acţiunilor Aramco au rămas totuşi peste nivelul la care s-au vândut titlurile în oferta publică iniţială (IPO), de 32 de riyali.

Gigantul petrolier deţinut de statul saudit a atras anul trecut 29,4 miliarde de dolari în cea mai mare ofertă publică iniţială din istorie, prin care a vândut 1,7% din capitalul social al companiei.

Economia Arabiei Saudite a crescut cu 0,3% anul trecut, a anunţat astăzi biroul de statistică de la Riad. Creşterea modestă vine pe fondul unei scăderi de 3,6% a sectorului petrolier în 2019.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: aramco petrol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri