Jurnalul.ro Cultură Teatru Actrițele Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu și Irina Velcescu, protagonistele spectacolului lectură DE TREI ORI

Actrițele Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu și Irina Velcescu, protagonistele spectacolului lectură DE TREI ORI

de Magdalena Popa Buluc    |   

 Prima ediție a programului educațional De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) – ateliere de autocunoaștere prin scris, organizat de Asociația Culturală Control N, s-a desfășurat între 19 octombrie și 6 noiembrie. În cadrul programului, 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a, din trei școli bucureștene (Şcoala Gimnazială Nr. 197, Şcoala Gimnazială Nr. 169 şi Şcoala Gimnazială “Sfinţii Constantin şi Elena”), au fost familiarizați cu scrierea creativă, scrierea dramatică și scenaristica.

 

Miercuri, 18 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc un spectacol lectură cu texte scrise de participanții programului educațional DE TREI ORI, în cadrul atelierului de dramaturgie, susținut de Mihaela Michailov. Concepția spectacolului îi aparține Oanei Răsuceanu, inițiator al proiectului și trainer. Cele ce vor da viață textelor scrise de copii vor fi actrițele Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu și Irina Velcescu.

 

Spectacolul va fi transmis online, live, pe platforma Unteatru:  https://cinematic.unteatru.ro..

 

”În cadrul atelierului de dramaturgie am încercat să răspundem la întrebarea: ce ne inspiră? Ce ne hrănește dorința de a scrie? Cum facem ca ceea ce scriem să aibă o legătură profundă cu ce ne emoționează, ne intrigă, ne trezește o reacție. (…) Participantele la atelier au avut de scris mici monoloage pornind de la: un obiect de care le leagă o poveste puternică, o situație care le-a revoltat și pe care au descris-o cu multe detalii, un moment cu impact emoțional intens trăit în pandemie. Am accentuat mult cât e de important să scriem cu detalii pregnante. Detaliile dau forță unei povești. Detaliile fac diferența.”, povestește dramaturgul Mihaela Michailov, din culisele atelierului de dramaturgie.

 

De Trei Ori a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

 

O selecție din textele generate de fiecare participant al atelierului sunt găzduite de LiterNet.ro. Astfel că, în secțiunea Atelier a revistei, la capitolul Personale, cititorii pot descoperi universul creativ al tinerilor participanți ai primei ediții DE TREI ORI.

 

Adina Andrei Lucaciu

Irina Velcescu

Nicoleta Lefter

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri