Documente incendiare au fost făcute publice, la sfârșitul săptămânii trecute, de jurnaliștii Oana Zamfir și Adrian Ursu, în cadrul emisiunii „Exces de Putere” de la Antena 3, cu privire la faptul că ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dorește desființarea Direcției Juridice din minister, structură care are calitatea de parte a statului într-un proces privind 11,6 hectare de teren, împotriva părinților ministrului Cîțu. Actele prezentate arată că dosarul de la Direcția Juridică a fost preluat, la începutul acestui an, la Cabinetul ministrului, ele nemaifiind restituite.
Cele 11,6 hectare de teren, de pe malul Lacului Vidra, din apropierea Transalpina, reprezintă un lot de 50 de hectare retrocedat, cu ani în urmă, părinților lui Florin Cîțu, Elena și Vasile. În noiembrie 2019, la o judecătorie din județul Vîlcea, Romsilva a solicitat anularea punerii în posesie cu aceste pământuri a familiei Cîțu, iar, din partea statului, în proces a devenit parte Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Juridică.
Documente transmise atât instanței de judecată, cât și prim-ministrului Ludovic Orban, prezentate în cadrul emisiunii „Exces de Putere”, arată că, la data de 16 decembrie 2019, la scurt timp după ce Florin Cîțu a preluat portofoliul de la Finanțe, Vasile Câțu, tatăl demnitarului, a sesizat Ministerul Finanțelor Publice, precizând eliberarea unor acte și informații care să ateste angajarea statului român în dosarul privid retrocedarea în cauză, sub amenințarea cu un proces în justiție. Solicitarea a fost înaintată și în atenția a două structuri ale ANAF, de la Vâlcea și Craiova, acesta fiind notificate să transmită documentele cerute nu petenților, nu avocaților, ci însuși ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu.
Reorganizarea ministerului
Lucrurile nu s-au oprit aici. Documentele prezentate arată că, ulterior acestei întâmplări, de la Cabinetul ministrului de Finanțe a fost solicitat Direcției Juridice dosarul în care instituția intrase în proces, alături de Romsilva, împotriva retrocedării de pământuri de care a beneficiat familia ministrului. Dosarul a ajuns la Cîțu și, din data de 31 ianuarie 2020, nu a fost restituit direcției de specialitate.
Întâmplător sau nu, ulterior acestor episoade, ministrul Florin Cîțu a demarat un proces de reorganizare a ministerului, proces care, conform proiectului aflat în dezbatere publică, vizează nici mai mult, nici mai puțin decât desființarea Direcției Juridice și transformarea acesteia în două servicii separate – unul juridic și unul de contencios administrativ. În acest sens, conducerea Direcției a fost îndepărtată. Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. 380 din 2020.
Ministrul infirmă că a „furat” dosarul, prin consilieri
Deloc de neglijat este faptul că terenurile de pe malul Lacului Vidra, retrocedate către părinții Elena și Vasile Cîțu, sunt menționate în declarația de avere a lui Florin Cîțu ca fiind ale sale și ale fratelui său, primite moștenire.
Consilierul lui Ludovic Orban, Virgil Guran, a precizat că i-a adus la cunoştinţă premierului acuzele la adresa ministrului Finanţelor, Florin Cîţu. Acesta este acuzat că ar fi desfiinţat o secţie din minister pentru a evita un proces în care îi este implicată familia şi vor urma verificări. „Am verificat la cabinetul premierului, nu au ajuns aceste documente, probabil să fie pe circuit, poate e mai greoi. Deci premierul nu cunoaşte situaţia. Trebuie să se informeze. A fost reacţia normală, că va verifica să vadă ce se va întâmplă. Orice trebuie verificat, lămurit, dacă este real sau nu. Noi avem această politică foarte clară, să verificăm şi o să va prezentăm concluzia”, a declarat Virgil Guran. Acesta a adăugat că Direcţia Juridică încă există în cadrul ministerului. „Am vorbit inclusiv cu domnul Cîţu azi. M-a spus că Direcţia Juridică există în continuare în minister. Că acel dosar cu tatăl lui nu i-a parvenit lui, nu este adevărat că este reţinut de el”, a mai precizat Guran.
Ministrul de Finanțe, în centrul unui scandal cu iz de conflict de interese