Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei adolescenți americani au fost arestaţi pentru uciderea şi "consumul" unei lebede. "Au crezut că este o rață mai mare"

Trei adolescenți americani au fost arestaţi pentru uciderea şi "consumul" unei lebede. "Au crezut că este o rață mai mare"

de Redacția Jurnalul    |   

Nu doar la Viena se mănâncă lebede. Un caz revoltător a avut loc în Syracuse, New York. O lebădă a fost ucisă și mâncată de trei adolescenți care au confundat-o cu o rață.

Luni, poliția din Manlius a anunțat dispariția unei lebede adulte numită Faye și a celor patru pui ai săi dintr-un iaz cu lebede.

Trei adolescenţi din SUA au fost arestaţi în legătură cu uciderea şi "consumul" unei lebede îndrăgite dintr-o suburbie din Syracuse, New York, şi pentru furtul a patru pui de lebădă, săptămâna aceasta, a anunţat poliţia, conform CNN.

O zi mai târziu, autoritățile au primit informații că doi dintre puii lebedei se aflau într-un magazin dintr-un oraș învecinat, unde unul dintre suspecți lucra.

Pe baza acestor indicii, poliția a ajuns la o a doua locație, unde au fost găsiți și ceilalți pui ai lebedei.

Cei trei prieteni, care frecventează acelaşi liceu, au sărit peste gardul din jurul iazului cu lebede în timpul nopţii, iar doi dintre suspecţi au prins şi au ucis lebăda.

"Familia şi prietenii au consumat lebăda", au relatat reprezentanţii poliţiei din Manlius.

"Au crezut că este o rață foarte mare. Nu au știut că era o lebădă și nu au știut că este un animal sălbatic, ci că era de fapt proprietatea statului Manlius."

Perechea lui Faye, Manny, tatăl puilor, va fi, de asemenea, îndepărtat din iaz, deoarece există îngrijorări că el ar putea deveni "agresiv" după uciderea lui Faye şi ar putea face rău puilor.

Subiecte în articol: lebede mancate adolescenti new york
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri