Să tragem linie si să vedem ce s-a intâmplat in tara noastră in anii in care am acceptat formula statului minimal.
Am pornit, in 1990, cu o datorie publică zero si am ajuns la o datorie publică netă de 54 de mld. euro in 2014. Capitalul public mai reprezintă doar 17% iar in ceea ce priveste capitalul privat, componenta străină este pe cale să o depăsească pe cea autohtonă. Se vorbeste despre remiterile muncitorilor români din străinătate. Ei bine, in 2013, incasările străinilor din România au depăsit cu 2,7 mld euro incasările românilor din străinătate (si probabil că tendinta negativă se amplifică; nu mai discut de felul in care sunt folositi acesti bani). In această perioadă, nivelul capitalului străin a crescut de 17 ori in timp ce volumul capitalului românesc a crescut doar de 5 ori.
Au fost privatizate 7500 de intreprinderi pentru care s-au incasat 7 mld. euro. Banii au mers la trezorerie (4,4 mld.), despăgubiri la AVAS, cheltuieli ale bugetului. In final, din privatizări au mai rămas vreo două miliarde de euro. E adevărat că s-au produs si unele majorări de capital (in jur de 3 mld. euro). Nu mai comentez programul de privatizare in masă care a permis unor smecheri să se joace cu 30% din capitalul social al statului. In plus, statul a acordat până acum peste 5,5 mld euro pentru despăgubiri prin Fondul Proprietatea sau prin ANRP, AVAS, MFP. In natură s-au restituit 10500 de imobile si 2,2 mil. ha terenuri. Alte 5 mld. euro reprezintă obligatii ale statului care se vor achita in bani. Am inteles de la ambasadorul american că in Parlament se mai află o lege de despăgubiri. Va trebui să vedem si ce s-a intâmplat cu banii europeni. Unde si la cine s-au dus. Poate că multi au subventionat, de fapt, industria din diverse state membre ale UE. Voi reveni cu aceste date – pe care le-am preluat din extrem de interesanta comunicare a lui Florin Georgescu, de la ASE.
Bun si atunci cum pot fi calibrate, in acest an, mesajele politice ale stângii? Unii vor dori, fără indoială, ca hemoragia de capital să continue. Ei vor spune, din nou, „România este pe drum bun”. Eu nu cred asta si de aceea consider ca este nevoie de mesaje mai radicale, pornind de la o analiză mai dură.
CRED că etapa privatizarilor trebuie incheiată. Am inteles cum e cu statul de drept – si sigur trebuie continuat efortul de consolidare a justitiei – dar acum ar trebui să privilegiem statul economic. Peste tot in lume rolul statului in economie a crescut, pentru a proteja avutia natională si pentru a crea locuri de muncă (numărul actual al locurilor de muncă a rămas la nivelul de acum 15 ani!).
CRED că trebuie mărit procentul autohton in zona bancară si ar trebui extinsă capitalizarea băncilor românesti existente. Acum, băncile românesti au ajuns la aproximativ 15%. Insuficient pentru a sustine proiecte de dezvoltare, pentru a oferi garantii pentru firmele românesti in exterior (oricum, nu prea au mai rămas multe…), pentru a sprijini cumpărarea de locuinte sociale, pentru a asigura infrastructura necesară. Băncile străine, in acest moment, in mod evident, inclusiv din cauza crizei economice din ultimii ani,”se joacă” doar cu depunerile făcute de români, fara a mai aduce capital de la ei de acasă. Ar fi oare o solutie să apelăm din nou la actiuni nominative emise pe genul actiunilor inter-belice – imprumutul de dezvoltare din 1931, bonul pentru inzestrarea armatei, imprumutul apărării nationale din 1944, etc?
CRED că trebuie eliminati, juridic, intermediarii valorificării cerealelor din România – cele 5-6 grupuri de firme străine care iau intregul beneficiu al muncii de un an al fermierilor români. Se poate constata politica acestora de a nu majora preturile in ultimile luni pentru a acapara noi terenuri ce nu vor mai putea fi reinsământate.
CRED că trebuie văzut cu atentie rolul ANAF. El omoară găinile si acestea nu vor mai putea da ouă si la anul. Intreprinderile mici si mijlocii sunt grav afectate. Ne bucurăm anul asta pentru nivelul de colectare dar s-ar putea ca la anul să plângem… Se ajunge la o polarizare mai gravă decât cea din 2004, când vorbeam de Cele Două Românii. In 2014, cele mai bogate 10% dintre familii obtin de 13 ori mai multe venituri decât cele mai sărace 10% gospodării ale populatiei. Clasa de mijloc (câtă a fost) s-a pauperizat.
CRED că nu trebuie să ne mai inflăcărăm atat de tare in legătură cu investitiile străine. In 25 de ani, nivelul lor a fost de 60 mld. euro, dar jumătate au mers in fuziuni si achizitii si doar 32 de mld. euro au mers in investitii greenfield. Iar acest lucru nu s-a regăsit si in locuri de muncă (aratam ca in 2014, existau tot 3,5 milioane salariati, la fel ca in 2000). Mai trebuie aratat ca iesirile de capital străin prin dividendele incasate – 23 mld euro – si cele 41 de mld. euro prin pierderile raportate, egalează cele 60 de mld. investiti dinafara in acesti ani.
CRED că trebuie să eliminăm birocratia. Sau cel putin să o reducem. Faceti un efort si cititi Formularul 088 al ANAF. 11 pagini de completat! Sunt, in continuare 1,2 milioane de bugetari si infloresc noi agentii de control. Vice-premierul Dâncu spunea că va fi reinfiintat Institutul National de Administratie. Deocamdată, nimic.
CRED că trebuie simplificate procedurile de accesare a fondurilor europene si dirijate nu in primul rănd, spre produsele occidentale ce au nevoie de o expansiune a pietii, nu spre interminabile programe de traininguri care recircula banii, ci spre zone ale dezvoltării. De aceea spun că statul trebuie să aibă un rol mai activ.
CRED că trebuie pornite proiecte majore industriale si de infrastructură, in paralel cu incercarea de a readuce acasă forta de muncă activă plecată in străinătate. Cel putin, o parte din ea. De ce să aducem refugiati cărora să le dăm slujbe cand am putea să mărim numărul de salariati cu românii repatriati. Un mare program pe această temă, cu argumente solide, inclusiv financiare si de planificare, ar fi important.
CRED, de mult timp, că este nevoie de mesaje aduse la zi pentru tineri. Multi sunt dezorientati, cosmopoliti, indecisi in legătură cu viitorul lor in tară. Retelele sociale reprezintă un alfabet nou al comunicării. Ele trebuie folosite in mod adecvat. Istoria si geografia României trebuie să rămână in programele scolare pentru a sprijini mentinerea identitătii nationale. In altă ordine de idei, procesul de invătământ ar trebui să fie mai legat de planificarea locurilor de muncă.
CRED că e nevoie de mai multă sensibilitate si preocupare pentru cultură, pentru artă. Artistii români nu mai au ateliere, nu mai au săli de expunere. Pleacă in străinătate, unde se „furisează” in mici galerii. Nu mai este incurajată crearea de case memoriale, muzee. Cultura este insă cea care dă măsura personalitătii unui popor si cea care lasă semne in istorie.
Mai CRED că e nevoie de mai multă demnitate in politica externă. Spre exemplu, in conditiile in care Marea Britanie refuză aplicarea pentru români a unor scheme de asistenta socială, nu ar trebui răspuns in acelasi fel? De exemplu, solicitarea contravalorii sumelor plătite de statul român pentru pregătirea medicilor si a asistentelor medicale plecate să lucreze in Anglia. Probabil că eu sunt pe stil vechi dar imi este greu să accept ca un ambasador strain să intervină public in chestiuni de politică internă românească. S-ar putea ca guvernul său să aibă un punct de vedere valabil dar acesta trebuie transmis confidential către MAE, premier sau presedinte. Asa scrie si in Conventia de la Viena referitoare la dreptul diplomatic, conventie valabila si intre parteneri strategici. Se dă senzatia că autoritatile române sunt formate din paraplegici ce au nevoie să fie impinsi in scaune cu rotile. De ce astfel de lucruri nu se intâmplă in Ungaria, Cehia sau Polonia? Reprezentantii stângii noastre”internationaliste” par si ei hipnotizati de astfel de declaratii.
Dincolo de accidentele de masină, de cărtile scrise in puscării, dincolo de premiile Oscar, de moda pentru nunti, dincolo de arestări, retineri, condamnări, perchezitii, controale, reprezentantii stângii ar trebui, in opinia mea, să incerce lansarea unor astfel de teme. A fost nevoie de o interventie inteleaptă in Parlament (a cuiva din afara parlamentului) pentru a se stabili, la darea in plată, justa măsură intre un contract civil si interventia statului pentru situatii limita, cu caracter social (plafonul de 150000 de euro). Aceasta este calea.
Pe de altă parte, criteriile de integritate sunt importante dar am senzatia că se doreste o clasă „politică” cu no name, docili, usor de manevrat, intr-o atmosferă de lasitate si de blazare generală. De aceea – CRED – trebuie aduse in partidele stângii noi personalităti care să se poată valida public (si să fie acceptate de organizatii) in timpul rămas până la alegeri. Este nevoie categoric de câstigarea sentimentului de incredere si de redobândirea sperantei in societate. Viitorul nu poate fi insă opera celor slabi", a scris Adrian Năstase pe blogul său.