Jurnalul.ro Ştiri Externe Al doilea cimitir din Rusia pentru soldaţii români

Al doilea cimitir din Rusia pentru soldaţii români

de Monica Cosac    |   

Rămășițele a 88 de ostaşi români căzuți în luptele din Kuban-Caucaz (Rusia), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost reînhumate, luni, 26 noiembrie 2018, în cadrul ceremoniei religioase de sfințire a Cimitirului Militarilor Români de la Apşeronsk, Ținutul Krasnodar, şi de pomenire a morților de război, oficiată de către un sobor de preoți români.

Acesta este cel de-al doilea cimitir militar - după cel de la Rossoşka, Regiunea Volgograd (fostă Stalingrad), inaugurat la 25 octombrie 2015 - realizat până în prezent de statul român în Rusia, iar ceremonia oficială de inaugurare a fost organizată de Ambasada României la Moscova. Cimitirul românesc se întinde pe o suprafață de 800 mp şi este amplasat între cimitirul german (în dreapta) şi cel slovac (în stânga), toate aceste trei necropole de război fiind situate la circa 7 km de orașul Apşeronsk, la 400 m de șoseaua Apşeronsk – Maikop.

O cruce ortodoxă din granit, înaltă de trei metri, şi o placă din granit pe care a fost inscripționat, în română şi rusă, textul „IN MEMORIAM MILITARILOR ROMÂNI CĂZUŢI ÎN LUPTĂ ÎN ZONA KUBAN” au fost amplasate în cimitir, alături de două catarge, pe care au fost înălţate drapelele României şi Rusiei. Există, de asemenea, patru plăci comemorative, pe care sunt enumerate denumirile a 24 de localități din zonă în care – în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 1942-1943 – au existat cimitire de campanie românești.

În perioada 2003-2016, pe timpul exhumărilor efectuate de către VDK Germania (VolksbundDeutsche Kriegsgräberfürsorge/Societatea germană pentru îngrijirea mormintele de război), au fost identificate şi osemintele a 88 de militari români căzuți, alături de camarazii lor germani, în luptele din Kuban. Circa 40.000 de ostaşi români au murit în timpul luptelor din Caucaz şi din Kuban, în 1942-1943. Fotografiile au fost preluate de pe pagina de Facebook a domnul Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova. 

Subiecte în articol: cimitir rusia soldaţii români
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri