Jurnalul.ro Timp liber Media „Alege ce urmează”, din 17 aprilie, la Observator. Reportajele Observator arată marile realizări şi marile eşecuri de după aderarea la UE

„Alege ce urmează”, din 17 aprilie, la Observator. Reportajele Observator arată marile realizări şi marile eşecuri de după aderarea la UE

de Redacția Jurnalul    |   

La 17 ani de la aderarea la UE, România e pe ultimele locuri la cele mai importante domenii - nivel de trai, autostrăzi, trenuri de viteză, agricultură, turism, sănătate sau educație. Implementarea marilor proiecte ale Uniunii în toate colţurile țării nu s-a văzut în multe zone pe care și acum le găsim neasfaltate, fără apă şi canalizare, fără medici şi fără acces la educaţie.

Așa a ajuns România în faţa unui an electoral complicat şi provocator, pentru că  electoratul român e din ce în ce mai neîncrezător - şi în politică, şi în politicieni.

            Printr-un demers jurnalistic unic în România, Observator va prezenta, din 17 aprilie, marile realizări şi marile eşecuri ale ultimului deceniu şi jumătate, cum au reușit "ei", alți europeni, şi cum ne-am poticnit "noi", românii. Totul prin intermediul unei serii de reportaje realizate de Bianca Iacob și Cristi Popovici, reporteri Observator, pe parcursul unei călătorii cu mașina, avionul, trenul, autobuzul, tramvaiul sau bicicleta, prin toată Europa, pornind din România.

            „E cel mai important an. Nu doar pentru România, ci pentru întreaga Europă. Alegeri, toate într-un singur an, un război la graniţă, un altul în Orientul Mijlociu. Se redesenează harta de putere a lumii, moment în care România ar putea câştiga mult. Întrebarea este: avem cu ce? Am plecat în ţară, în alte ţări în Europa, nu ca turişti, ca jurnalişti. Şi diferenţele pe care le-am descoperit sunt mari. Sunt diferenţe mari nu cu reţete complicate, ci cu planuri făcute pe nevoi. Nevoile cetăţenilor de care chiar se ţine cont.” - Bianca Iacob, reporter Observator

            “În topurile europene care prezintă investiţii, nivelul de trai, poluarea sau infrastructura, România este mai tot timpul pe ultimul loc. Cu greu reuşim să ne ridicăm la nivelul vecinilor europeni şi mereu privim cu invidie spre realizările europene, care la noi, întârzie de fiecare dată. Suntem parte a Uniunii Europene de 17 ani, timp în care am atins cu greu obiecivele impuse de Bruxelles, împinşi de la spate şi ameninţaţi cu amenzi şi proceduri de infrigement. Având toate lucrurile acestea în minte, am plecat într-o călătorie de câteva săptămâni în Europa pentru a vedea cum au reuşit ei în locuri unde noi am rămas repetenţi şi mai ales de ce autorităţile de la noi, primării şi guverne, nu fac niciodată ce promit în campaniile electorale. Și ce am găsit trebuie neapărat să vedeți!” - Cristi Popovici, reporter Observator

            Experimentul jurnalistic Observator scoate la iveală personaje interesante, situații ieșite din comun, povești inedite și exemple de bună practică. Scopul final – o mai bună înțelegere a motivelor pentru care e important să mergem la vot. De vot depinde viitorul și fiecare român alege nu doar nume pe o listă. Alege ce urmează!

Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie!

https://observatornews.ro/

https://www.facebook.com/ObservatorAntena1

https://www.instagram.com/observatorantena1/

https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri