Până pe 28 februarie, bucureştenii pot avea parte de poveşti romantice de iubire, din România ultimei sute de ani. Asociaţia ESCU organizează o expoziţie cu fotografii, suveniruri, anunţuri matrimoniale, melodii de inimă şi cărţi poştale de altădată.
Printre temele abordate în cadrul expoziției se numără tabuurile, poveștile de iubire trăite de artistocrați și artiști români, statutul femeii, rolul vestimentației ca simbol al senzualității sau al purității, gesturile îndrăgostiților, descântecele. Doritorii pot să-şi facă fotografii la un panou inscripţionat cu expresia „Te iubesc”, în peste 100 de limbi din toată lumea.
Sfaturi de modă
Expoziţia „Povești de iubire” înseamnă sute de simboluri, mărturii şi obiecte care au aparţinut îndrăgostiţilor din România, din perioada Belle Époque până în interbelic.
Vizitatorii pot admira vederi retro, răvaşe vechi, produse cosmetice, reclame care promiteau secretul dragostei veşnice. Sunt expuse şi publicaţii ale vremii, în care se dezbăteau chestiuni legate de căsnicie - sau care satirizau amorul fără perdea. Nu lipsesc versurile înflăcărate, anunţurile matrimoniale, sfaturile de modă sau poveştile cuplurilor celebre.
Fantezii şi scandaluri
„Dincolo de constrângerile ideologice din fiecare epocă, dragostea romantică a fost mereu prezentă”, spun organizatorii evenimentului. „În articole, în versuri, în proză (...) la radio sau, mai târziu, pe micile ecrane. Paginile ziarelor au fost mereu presărate cu dragoste și romantism, cu flirturi, fantezii, cu scandaluri, dar și cu mesaje care erau cumva îndreptate împotriva libertinajului. Felul în care a evoluat societatea se reflectă și în felul prin care a fost tratată dragostea, per ansamblu”.
Expoziţia e găzduită de Mega Mall, iar accesul e gratuit.