Jurnalul.ro Ştiri Observator Update Ana Morodan a fost prinsă conducând beată și drogată de două ori în aceeași zi. Vedeta a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile

Update Ana Morodan a fost prinsă conducând beată și drogată de două ori în aceeași zi. Vedeta a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile

de Redacția Jurnalul    |   

Ana Morodan a fost prinsă conducând beată și drogată de două ori în aceeași zi, pe șosele din București. Prima dată a izbit două mașini, dar a refuzat testarea. După câteva ore s-a dovedit că era beată și drogată. Vedeta a fost reținută, seara trecută, de către polițiștii de la de Brigada Rutieră.Contesa digitală, așa cum este supranumită, s-ar afla la această oră într-unul dintre centrele de deținere ale Poliției Capitalei.

Update Ana Morodan a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a fost reținută marți seară pentru că a fost prinsă la volan sub influența alcoolului și a drogurilor.
 

Stire initiala Prin urmare, Ana Morodan s-a ales cu încă un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și a substanțelor interzise și a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore.  

Urmează ca astăzi Ana Morodan să fie prezentată în fața magistraților de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde procurorul de caz va decide dacă va dispune, în continuare, alte măsuri preventive în cazul acesteia. 

Ce spune Brigada Rutieră

Brigada Rutieră a încercat, marți, în Sectorul 1, să oprească un autovehicul la volanul căruia se afla o femeie. Femeia și-a continuat drumul și a intrat în coliziune cu două mașini.

Polițiștii i-au cerut să fie testată atât pentru alcool, cât și pentru droguri, însă a refuzat. Apoi a fost dusă la INML, dar și aici a refuzat testarea.

Polițiștii i-au făcut dosar pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, iar după câteva ore au oprit-o din nou pe o stradă din Sectorul 1.

„După stabilirea identității, au efectuat verificări cu privire la situația juridică a dreptului de a conduce, iar cu această ocazie au constatat faptul că, femeia figura cu permisul de conducere reținut ca urmare a dosarului de cercetare penală întocmit în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal. De asemenea, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, a relevat prezența în organism a substanțelor psihoactive. În acest context, conducătoarea autovehicului a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 2 și 336 alin.2 din Codul Penal”, informează Brigada Rutieră.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătorului Sectorului 1.

 

Ana Morodan a fost reținută, după ce a fost prinsă la volan sub influența drogurilor și a alcoolului

Subiecte în articol: Ana Morodan brigada rutiera drogata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri