Textul moţiunii simple pe Economie dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor este copiat din moţiunea împotriva ministrului Economiei depusă la Senat, în vară, a afirmat, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, apreciind că "de data asta aţi reuşit să-mi scrieţi numele corect".
"Domnule preşedinte! Doamnelor şi domnilor deputaţi! Stimaţi plagiatori din PNL! Folosesc această sintagmă - plagiatori din PNL - pentru că cei 67 de semnatari ai textului pe care îl dezbatem astăzi nu sunt altceva decât nişte plagiatori. PNL este atât de interesat de economia românească şi are atât de mulţi specialişti în economie, încât tot ce au fost în stare să producă a fost un document copy-paste presărat cu una-două delaţiuni sau, ca să le spunem pe nume, una-două şobolăneli. Aproape jumătate din textul de astăzi este copiat din moţiunea adresată împotriva mea la Senat, în vară. Vestea bună este că măcar de data asta aţi reuşit să-mi scrieţi numele corect", a spus Dănuţ Andruşcă, la dezbaterea documentului.
Răspunzând unor afirmaţii cuprinse în textul moţiunii, Dănuţ Andruşcă a precizat că nu intră în atribuţiile sale, de ministru al Economiei, controlul inflaţiei, iar acest lucru ar fi trebuit să fie cunoscut de iniţiatorii moţiunii.
Totodată, şeful de la Economie a menţionat că nici deprecierea monedei naţionale nu ţine de ministerul pe care îl conduce.
"Nu găsiţi, stimaţi colegi, că sunt acuzat de devalorizarea monedei naţionale exact de partidul care l-a promovat senator pe unul dintre cei care au condus atacul speculativ împotriva leului de la finalul anului 2008? Da, mă refer la actualul senator Cîţu, domnul Cîţu, fost economist al unei bănci comerciale. Şi nu este singurul personaj cu afinităţi liberale, fost conducător de bancă comercială care a atacat leul. În cârdăşie cu domnul Cîţu, în 2008, s-a aflat şi Lucian Isar", a afirmat Andruşcă.
Potrivit acestuia, referirile din moţiune la Legea minelor, Legea apelor şi Legea redevenţelor sunt copiate din textul moţiunii depuse la Senat, atrăgând atenţia asupra faptului că, în data de 18 martie 2018, aceste trei legi au fost preluate de Secretariatul General al Guvernului, acolo unde se află şi acum în vederea armonizării legislative.
În ceea ce priveşte Transelectrica, aceasta este o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti, care se supune prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă, nefiind în atribuţiile ministrului Economiei numirea sau schimbarea directorului unei companii administrate în conformitate cu această ordonanţă.
În altă ordine de idei, Andruşcă a informat că Transgaz, una dintre companiile strategice ale României, a atras în ultimii doi ani fonduri europene în valoare de un sfert de miliard de euro.
"Şi pasajul din moţiune referitor la Fondul Naţional pentru Dezvoltare şi Investiţii este copiat din textul moţiunii dezbătute în iunie la Senat, doar tentativa de glumă cu gospodăria de partid e nouă. În acest context, voi relua răspunsul meu de atunci, pentru că este clar că deputaţii PNL nu vorbesc cu senatorii PNL. De ce, doar Dumnezeul liberalilor poate şti. Aşa cum am spus şi în faţa Senatului în iunie, Fondul Suveran este un proiect care este în apanajul Ministerului Finanţelor Publice. Dar reprezentanţii Opoziţiei ştiu bine acest lucru, pentru că au votat împotriva legii de înfiinţare a Fondului în vară şi mai ales pentru că au contestat la Curtea Constituţională această lege", a declarat Andruşcă. AGERPRES