Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de vremea rea, valabilă la nivelul întregii ţări, începând de sâmbătă dimineaţă şi până în seara zilei de luni.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 octombrie, ora 10:00 - 31 octombrie, ora 23:00, se vor semnala intensificări ale vântului şi ninsori la munte.
Astfel, începând din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (28/29 octombrie), la munte vântul se va intensifica treptat.
Sâmbătă, duminică şi luni, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor fi intervale de timp în care va ninge şi vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60 - 80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.
ANM precizează că vor fi intensificări temporare ale vântului şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50 - 60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 29 octombrie, meteorologii vor actualiza informarea privind evoluţia şi intensitatea vântului şi a ninsorilor din zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.
Sursa: AGERPRES