În a treia lună din 2023, au beneficiat de acest ajutor 3.654.239 de copii, cei mai mulţi în Bucureşti (369.231) şi judeţele Iaşi (196.308), Suceava (137.470), Constanţa (128.083) şi Bacău (126.308).
Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Botoşani - 302,44 lei, Caraş-Severin - 301,59 lei şi Ilfov - 300,31 lei.
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.