Jurnalul.ro Special La ANRP timpul are altă dimensiune: 17 ani de așteptare pentru soluționarea unui dosar de retrocedare

La ANRP timpul are altă dimensiune: 17 ani de așteptare pentru soluționarea unui dosar de retrocedare

de Adrian Stoica    |   

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) avea la sfârșitul anului trecut nesoluționate un număr de 18.663 de dosare. Cele mai multe, 14.166, erau pe Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în  mod abuziv în perioada comunistă și legile fondului funciar. Un audit al Curții de Conturi arată că soluționarea dosarelor de restituire „la ordine”, adică în ordinea cronologică a înregistrării lor, au un timp de așteptare foarte lung, între 13 și 17 ani. Valoarea plăților restante pe care Autoritatea le avea de făcut se ridica la 31 decembrie 2023 la suma de 8,47 de milioane de lei. Începând cu luna septembrie, Executivul a dispus suspendarea plăților până la sfârșitul anului, pe fondul creșterii deficitului bugetar. 

Restanțele la plată vor crește considerabil anul acesta, după ce pe data de 6 septembrie a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 107/2024, care prevede că până la 31 decembrie 2024 se suspendă emiterea de către ANRP a titlurilor de plată în baza dispozițiilor Legii nr. 165/2013, respectiv ale Legii nr. 164/2014 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și pentru acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. De asemenea, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată emise de ANRP până la data de 30 iunie 2024 şi neachitate de Ministerul Finanțelor se efectuează până la sfârșitul anului doar în limita fondurilor disponibile aprobate pentru a fi utilizate în acest scop, Guvernul nemaisuplimentând această sumă.

Deciziile judecătorești urgentează soluționarea

Din analiza dosarelor, raportul Curții de Conturi arată că „prin prisma dosarelor soluționate, pentru care au fost emise decizii privind acordarea de măsuri compensatorii, a rezultat că un procent de 87% din dosare au fost soluționate în baza unor hotărâri judecătorești, respectiv au fost analizate cu prioritate, în timp ce dosarele înregistrate în mod cronologic, respectiv «la ordine» au fost soluționate în procent de 13%. Precizăm că dosarele soluționate «la ordine» au fost înregistrate în evidențele ANRP în anii 2006, 2007 și 2010, de unde rezultă că etapele în soluționarea dosarelor au fost parcurse într-un interval cuprins între 13 și 17 ani de la momentul înregistrării. În perioada analizată, 2021-2023, ponderea dosarelor de despăgubire soluționate este deținută de dosarele care fac obiectul excepțiilor prevăzute de prevederile art. 34, alin. (5) din Legea nr. 165/2013, cu precădere cele precizate la lit. b), respectiv dosarele pentru care instanțele de judecată au emis hotărâri definitive și irevocabile”.

ANRP, implicată în 3.830 de dosare

Pe rolul instanțelor de judecată se află un număr mare de litigii, respectiv 3.830 de dosare în care este implicată ANRP. Dintre acestea, 2.734 de dosare au ca obiect executarea silită a Autorității pentru nepunerea în aplicare a unor titluri executorii și contestații la deciziile în temeiul Legii nr. 165/2013. Alte 1.096 de dosare au ca obiect anularea unor titluri de proprietate, de procese-verbale, contravenții, litigii de muncă, penalități etc. Volumul mare de dosare în care este implicată ANRP duce la supraaglomerarea personalului de specialitate și la depășirea capacității administrative de întocmire și transmitere a actelor procedurale într-un termen rezonabil, arată inspectorii Curții de Conturi, iar acest lucru duce la apariția erorilor.

Site-ul instituției nu este actualizat

Raportul citat mai reține și faptul că site-ul instituției nu este actualizat în timp real și/sau în termenul prevăzut de procedura operațională astfel că, la data realizări acțiunii de audit, pe site sunt prezentate dosare al căror stadiu de soluționare apare ca fiind „în așteptare” sau „în lucru la consilier”, deși unele dintre acestea au fost înregistrate în evidențele ANRP în anii 2014, 2015 și 2017, iar Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a emis decizii de compensare în perioada 2021-2023. De asemenea, pe site-ul entității la Secțiunea „Căutare stadiu dosar”, se afișează numărul, legea incidentă și stadiul în care se află dosarul, nu și data înregistrării acestuia în evidențele ANRP, așa cum este stabilit atât prin prevederile legale în vigoare, cât și în procedurile operaționale. Site-ul entității nu este actualizat în timp real și/sau în termenul prevăzut de procedura operațională astfel că, la data prezentei acțiuni de audit de conformitate (05.07.2024), pe site sunt prezentate dosare al căror stadiu de soluționare apare ca fiind „în așteptare” sau „în lucru la consilier”, deși unele dintre acestea au fost înregistrate în evidențele ANRP în anii 2014, 2015 și 2017, iar Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a emis decizii de compensare în perioada 2021-2023.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: anrp timp solutionare dosar retrocedare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri