Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii ANUNȚUL ministrului Energiei așteptat pe piața de capital. Când se va lista Hidroelectrica

ANUNȚUL ministrului Energiei așteptat pe piața de capital. Când se va lista Hidroelectrica

Așteptată deja de mai mulți ani, listarea Hidroelectrica ar putea deveni realitate. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că Fondul Proprietatea va face acest lucru „cât de curând posibil” pentru 15% din acțiiunile produătorului de energie. Totodată, guvernul nu se va implica în acest proces.

Anul trecut, România s-a angajat în listarea a 15% din Hidroelectrica până în iunie 2023 ca parte a obiectivelor convenite cu UE, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

FP deține 20% din Hidroelectrica, în timp ce statul român are 80% din acțiuni. În anul 2020, Parlamentul a interzis vânzarea acțiunilor companiilor de stat timp de 2 ani pentru că pandemia de COVID-19 ar putea micșora prețul acțiunilor, ceea ce ar duce la prejudicierea intereselor naţionale.

„Interdicţia nu ne permite să efectuăm un IPO, însă susţinem listarea întregii participaţii a Fondului Proprietatea, sau a unei părţi din ea, de cel puţin 15% pe Bursa de Valori Bucureşti. Vom vota pentru”, a declarat Virgil Popescu pentru Reuters.

Evaluarea Hidroelectrica a crescut cu 66% în 2021, de la 25,6 miliarde de lei, la 42,6 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că 15% din Hidroelectrica reprezintă 6,5 miliarde de lei, respectiv 1,3 miliarde de euro.

„Principalul nostru obiectiv este de a efectua un IPO pe Hidroelectrica, şi de a face acest lucru cât de curând posibil, deoarece compania este într-o poziţie grozavă, prin care poate beneficia în urma unei listări pe Bursa de Valori Bucureşti”, a spus Johan Meyer, manager de portofoliu al FP.

Hidroelectria produce circa 30% din energia electrică a țării prin 200 de hidrocentrale. Aceasta a ieșit din insolvenţă în 2017.

Totodată, FP are o capitalizare de 13 miliarde de lei, iar acțiunile la Hidroelectrica valoarează 8,5 miliarde de lei.

În data de 28 februarie 2022, Hidroelectria publică bilanțul pe 2021. 

BVB are o capitalizare de 50 de miliarde de dolari, fiind una dintre cele mai mici din regiune. 

 

 

Subiecte în articol: hidroelectrica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri