Incendiul de la spitalul din Ploiești a fost anunțat la ora 4 și un sfert, echipele de intervenție au ajuns în 10 minute și au lichidat focul în trei minute, a declarat joi dimineață secretarul de stat Raed Arafat, ajuns la fața locului.
Celelalte pavilioane ale spitalului nu au fost afectate de incendiu, existând doar o problemă, cu încălzirea, care urmează să fie remediată, a declarat secretarul de stat.
Doi pacienți au murit într-un incendiu izbucnit într-un salon al spitalului suport COVID Movila Vulpii din Ploiești. 15 pacienți au fost evacuați la Spitalul Județean Ploiești.
Incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. În salon se afla o infirmieră care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și a fost transferată la spitalul Floreasca din București.
(sursa: Mediafax)