Jurnalul.ro Ştiri Observator Arafat: În Siria trimitem ajutor umanitar, nu echipe de căutare-salvare

Arafat: În Siria trimitem ajutor umanitar, nu echipe de căutare-salvare

de Redacția Jurnalul    |   

România va trimite în Siria doar ajutor umanitar, acesta urmând să fie stabilit într-o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat, miercuri, că România nu poate trimite misiuni de salvare în 2-3 țări deodată, iar acum acestea sunt în Turcia.

„La nivelul Protecției Civile Europene s-a postat solicitarea de sprijin a Siriei și sunt mai multe țări care se uită cu ce pot să vină în sprijinul cetățenilor din Siria. Ne concentrăm mai degrabă pe partea de sprijin umanitar și urmează să anunțăm în următoarele 2 – 3 zile ca care va fi misiunea noastră și ce va fi oferit”, a spus Raed Arafat.

Arafat a explicat că este o listă deja transmisă de Siria, inclusiv la Protecția Civilă Europeană.

„Vom vedea ce putem acoperi din lista respectivă și asta va fi decis în cadrul CNSU și după ce se votează acolo va fi făcută cunoscută. Trebuie să analizăm care va fi modalitatea optimă de transport. Clar că numai pe calea aerului poate să fie, dar vom vedea cum, având în vedere situația din zonă. Nu vor fi piedici, sper și vom putea să facem și misiunea asta”, a mai spus șeful DSU.

Întrebat de ce România nu trimite echipe de căutare-salvare în Siria, așa cum a făcut-o în Turcia, Arafat a spus România nu este singura țară care a ales să facă asta. În plus, spune Arafat, nu pot fi displocate echipe în 2-3 țări în același timp.

„Sunt țări care au trimis echipe de căutare – salvare, dar mai multe țări au ales sprijinul umanitar și din ce știu, din partea europeană, în mare parte s-a ales partea de sprijin umanitar dar nu numai din partea europeană. Plus, pentru noi ca să vorbim obiectiv, trimițând deja echipele noastre într-o zonă e foarte greu să mai acționăm pe partea de teren în altă zonă. Cum a fost și cu incendiile de pădure. Dacă eram în Grecia nu puteam fi în același timp și în altă țară. Țările împart între ele și sprijinul pe teren. Nu ai cum să deservești mai multe zone internaționale cu echipele pe care le avem, care sunt totuși destul de puține. Nu avem cum să fim în 2 – 3 țări deodată. Și logistic este foarte greu acest lucru. La acest moment suntem în Turcia iar pe partea de Siria acordăm asistența umanitară necesară pe baza listelor cerute. Sunt convins că sunt țări care vor fi acolo și care vor acorda partea terestră, cel mai probabil de căutare – salvare care nu pot să trimită în Turcia, de exemplu”, a mai sus Arafat.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Raed Arafat siria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri