Jurnalul.ro Ştiri Externe Arborii sequoia în PERICOL. 20% dintre cei mai mari copaci din lume au fost distruși de incendii

Arborii sequoia în PERICOL. 20% dintre cei mai mari copaci din lume au fost distruși de incendii

Mii de arbori sequoia gigant au fost grav afectați de incendiile din California în ultimele 15 luni. Astfel, circa 20% dintre cei mai mari copaci de pe planetă au fost distruși, arată un raport al Serviciului Parcurilor Naţionale din SUA, transmite Xinhua.

Numai în luna septembrie au avut loc două incendii în Parcul Naţional Sequoia şi în Pădurea Naţională Sequoia care au ars 30% din păduri și au distrus circa 3.637 de sequoia gigant, aproape 5% din total. 

Acești arbori se află pe numai 28.000 de acri din 70 de păduri de pe versanţii vestici ai munţilor Sierra Nevada din California.

Un arbore sequoia trăiește 3.00 de ani. Printre aceştia se află "General Sherman Tree" din Parcurile Naţionale Sequoia şi Kings Canyon, care este considerat cel mai mare din lume, cu o înălţime de 83,8 metri şi un diametru de 10,9 metri la bază. Un sequoia matur are peste 1,2 metri diametru. Însă dacă a suferit răni grave moare în următorii 5 ani. 

Din 2015 au crescut semnificativ incendiile și suprafața înghițită de flăcări în pădurile de sequoia.


 

Subiecte în articol: california sequoia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri