Potrivit unui comunicat al USR Bucureşti transmis marţi, după ani de incertitudine, în mandatul lui Clotilde Armand, Primăria Sectorului 1 a făcut demersurile necesare pentru ca această clădire să rămână în patrimoniul educaţional al oraşului. Proprietarul actual al imobilului, Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, a transmis anul trecut o declaraţie oficială de intenţie de vânzare, acceptând astfel ca spaţiul să fie achiziţionat de primărie.
"Primarul George Tuţă vrea acum să renunţe la proiectul de achiziţie a atelierelor 'Tonitza'. Clădirea, un monument istoric, a fost retrocedată Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului după un proces lung. Aici, de zeci de ani, elevii Liceului de Arte Plastice 'Nicolae Tonitza' îşi desfăşoară cursurile practice", atrage atenţia Clotilde Armand.
Din cauza litigiilor juridice de durată, în această clădire nu s-au putut face investiţii în ultimii ani, dar în mandatul său administraţia locală a pregătit toate documentele necesare achiziţiei, se arată în comunicat.
"Am lăsat proiectul la cheie. Există şi fonduri pentru renovare şi restaurare. Lăsaţi jocurile politice şi interesele imobiliare deoparte şi cumpăraţi clădirea pentru elevi!", a mai transmis Clotilde Armand.
USR Sector 1 solicită primarului George Tuţă şi Consiliului Local să revină de urgenţă asupra deciziei de a renunţa la achiziţia imobilului pentru Liceul "Tonitza", să aloce fondurile necesare pentru cumpărarea şi reabilitarea clădirii şi să trateze cu responsabilitate nevoile elevilor şi profesorilor, care au nevoie de "un spaţiu sigur şi adecvat" pentru activităţile lor artistice. AGERPRES