Jurnalul.ro Ştiri Externe Hamas declară că noile negocieri de armistițiu în Gaza sunt inutile

Hamas declară că noile negocieri de armistițiu în Gaza sunt inutile

de Redacția Jurnalul    |   

Hamas declară că negocierile pentru un armistițiu în Gaza nu mai sunt relevante în acest stadiu și solicită comunității internaționale să facă presiuni asupra Israelului pentru a pune capăt „războiului foamei” în teritoriul palestinian, anunță marți un oficial de rang înalt.

„Nu are rost să intrăm în negocieri sau să luăm în considerare noi propuneri de încetare a focului în timp ce războiul foamei și războiul de exterminare din Fâșia Gaza continuă", a declarat pentru AFP Bassem Naim, membru al biroului politic al mișcării islamiste palestiniene.

El a făcut totodată apel la comunitatea internațională „să facă presiuni asupra guvernului Netanyahu pentru a pune capăt foamei, setei și crimei” din Gaza.

Aceste declarații vin la o zi după ce guvernul israelian a anunțat o nouă campanie militară în Fâșia Gaza, care prevede „cucerirea” teritoriului. Fâșia Gaza se află sub blocada Israelului de la începutul lunii martie și este cuprinsă de o gravă criză umanitară.

Purtătorul de cuvânt al Apărării Civile, Mahmoud Bassal, a declarat marți că trei palestinieni, inclusiv o fetiță, au fost uciși în atacuri aeriene israeliene în timpul nopții în diferite zone din Fâșia Gaza. Armata israeliană și-a reluat ofensiva asupra Fâșiei Gaza pe 18 martie, punând capăt unui armistițiu de două luni.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: armistitiu hamas gaza
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri