Jurnalul.ro Cultură Expoziția „Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, prezentată la Art Safari cu sprijinul Institutului Cultural Român

Expoziția „Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”, prezentată la Art Safari cu sprijinul Institutului Cultural Român

de Magdalena Popa Buluc    |   

Institutul Cultural Român, în calitate de partener al Art Safari, anunță deschiderea expoziției care prezintă arta Supercontemporană a generației Z: „Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?”.

Expoziția  «Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?», susținută de Institutul Cultural Român la ediția din acest an a Art Safari, un eveniment care și-a câștigat un loc atât de bine recunoscut în domeniul artelor din România, oferă tinerilor artiști un cadru foarte potrivit pentru afirmare. Ne dorim ca această secțiune expozițională, o manifestare contemporană a spațiului cultural comun al României și Republicii Moldova, să poată fi prezentată și publicului din străinătate”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

65 de artiști din marile orașe ale României și din Republica Moldova se regăsesc în selecția curatorului Mihai Zgondoiu, care cuprinde de la picturi, video art, artă digitală, NFT și până la instalații, obiect și artă textilă.

Expoziția Young Blood 2.0 prezintă o nouă radiografie a societății actuale transpusă de 65 de tineri artiști români în medii vizuale diferite și inovative. Lucrările ridică diverse întrebări referitoare la cum ne raportăm noi față de mediul înconjurător, față de semenii noștri sau față de noi înșine. Un act critic și autocritic la cum se prezice viitorul omenirii astăzi asaltat de progresele tehnologice în contrast cu declinul ecologic planetar. Expoziția «Young Blood 2.0» trebuie privită cu mintea (super)deschisă și înțeleasă pe măsură pentru că este arta momentului”, a explicat curatorul Mihai Zgondoiu.

Artiștii participanți la expoziția „Young Blood 2.0. Ce este nou în artă?” sunt Amy, Andreipanfi, Andrei Alecsandru, Carolina Andreicuț, Raluca Anghel, Ioana Aron, Gabriel Martin Ban, Andreea Băban, Amalia Biriș, Andrada Boha, Cristina Borjac, Răzvan Bungărdean, Mirela Cerbu, CHRSRZVN, Antonia Corduneanu, CUSCREW, Felix Cionte, Ioana Cionte (Cociș), Delia Cîrstea, Iulia Elena Corneci, Alexandra Costea, Iulian Cristea, Ștefan Curelici, Ioana Dumitrescu (iuanaioana), Ruth Dobîndă, Matei Emanuel, Constantin Fîntînă, Luca Florian, DRGXP / Dragoș Ionuț, Loredana Ilie, Louis Kareem Jamal, Raul Lile, Cristina Licurici, Petra Maria, Miruna Masniță, Bogdan Matei, Marta Mattioli, Andreea Măciucă, Dan-Ciprian Memei, Ana Messer, Raluca Micula, Dávid-Lehel Miholcsa, Denis Nanciu, Ada Nicolaescu, Andrei Nițu, Adrijan Oncu, Petru Opruț, Bianca Papuc, Emma Păvăloaia, Andrei Pituț, Norica-Ioana Popescu, Andra Purdea, David Pricob, Virgil Puiac, Ranga, Radu-Mihai, Roper, Andrei Reg, Cezar Stanciu, Nadina Stoica, Cătălin Tăvală, Romilă Teodor, Ana Messer și Ștefania Iakab-Chirca, PALMS COCOS, Tuff Guys

Mai multe informații:

Cea de-a XI-a ediție Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din Europa de Est, are loc în perioada 10 februarie - 14 mai 2023, la Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București). Cu un concept unic ce presupune schimbarea completă a programului și decorului o dată la trei luni, Art Safari se transformă într-un hotspot cultural ce cuprinde patru expoziții noi, instalații imersive, tururi nocturne cu muzică și prosecco, o librărie și o cafenea.

Art Safari este un muzeu al expozițiilor temporare, fresh, adaptat timpurilor actuale, care oferă o experiență completă de petrecere a timpului liber. Cadrul perfect în care te bucuri de artă, dar și de o ieșire cu prietenii, în care îți încarci bateriile, dar petreci și timp de calitate alături de familie. Perfect și pentru o seară de weekend. Un spațiu de relaxare, distracție, joacă, dar și un spațiu de învățare pentru un public din ce în ce mai tânăr. În muzeul Art Safari, totul este posibil! De la vizite individuale sau tururi ghidate de zi, până la vizite de noapte ce dezvăluie experiența completă Art Safari. Suntem bucuroși să aducem la București soarele Spaniei, printr-o expoziție caldă dedicată marilor maeștri, dar și artă franceză contemporană distinsă cu prestigiosul Prix Marcel Duchamp - artiști prezenți în marile muzee internaționale (Centre Pompidou, MoMA etc.) sau premiați la Festivalul de la Cannes. Suntem nerăbdători să facem cunoștință publicului cu Ion Theodorescu-Sion, un mare maestru al artei românești prea puțin cunoscut. Surprizele vor fi pe măsură. Și suntem super încântați să oferim scena artiștilor tineri care creează artă Supercontemporană inspirată din realitatea zilelor noastre.” - Ioana Ciocan, CEO Art Safari.

Program Art Safari

Joi-duminică – 12:00-21.00

Night Tours – în fiecare vineri și sâmbătă 22:00-1:00

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri