Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ASF cheamă Parchetul în anchetă

ASF cheamă Parchetul în anchetă

de Adrian Stoica    |   

Există indicii și suspiciuni cu privire la practici incorecte în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), iar acest lucru va declanşa o anchetă din partea Parchetului.

Potrivit lui Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al instituţiei, preşedintele Autorităţii, Nicu Marcu (foto), „a semnalat și solicitat organelor competente ale Parchetului analizarea activităților ASF, astfel încât dacă și unde se constată încălcarea legii, cei vinovați să suporte consecințele legale firești”.

Autoritatea traversează acum un proces amplu de restructurare și de îmbunătățire a activității sale. „Hotărârea luată de președinte este să se facă repede lumină cu privire la procedurile de lucru în reglementare, supraveghere și control în toate cele trei sectoare”, a mai spus Daniel Apostol. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri