Muncitorii de pe șantierul Jiangsan, din Shanghai, fac ultimele pregătiri pentru lansarea la apă a celui mai performant dintre cele trei portavioane ale Chinei, comparabil cu cele ale forțelor navale americane. Acest exemplu al modernizării rapide a armatei chineze dezvăluie o tendință care aruncă întreaga zonă asiatică într-o cursă fără precedent a înarmărilor, într-o reacție în lanț provocată de teama militarizării agresive promovate de China și Coreea de Nord. Asia devine un butoi cu pulbere, iar înarmarea statelor din regiune poate declanșa un conflict de proporții.
În ultimele luni, atenția comunității internaționale s-a concentrat pe tensiunile alarmante dintre Beijing și Taipei. Pericolul izbucnirii unui conflict în Asia pare că se extinde, însă, cu mult dincolo de Strâmtoarea Taiwan. De-a lungul regiunii, statele au demarat în surdină propriile curse ale înarmării, de teamă să nu rămână în urma vecinilor cu care au dispute teritoriale sau vechi rivalități.
În Asia de Est, Japonia și Coreea de Sud își modernizează armatele în ritm accelerat, în replică la amenințările reprezentate de China și Coreea de Nord, puteri ale căror conduceri sunt extrem de sensibile la semnele de progres militar înregistrate în apropierea lor. Luna trecută, spre exemplu, după ce Coreea de Sud a testat o nouă rachetă, Phenianul a apostrofat Seulul pentru „ambițiile sale nesăbuite”.
Concomitent, India, cea de-a doua cea mai numeroasă putere a lumii, a ajuns pe poziția a treia în topul mondial al celor mai mari bugete militare, după o serie de incidente cu China, la granița disputată din regiunea himalayană. Creșterea spectaculoasă a cheltuielilor militare indiene a dus la acutizarea tensiunilor dintre cei doi giganți nucleari asiatici.
În mod similar, țările cu revendicări teritoriale care se suprapun în Marea Chinei de Sud ar putea lupta pentru a menține un status quo diplomatic, în timp ce Beijingul revendică în mod agresiv căile de navigație importante din punct de vedere strategic. În aceste condiții, regiunea se află într-o dilemă de securitate - o spirală geopolitică în care statele își consolidează propriile armate ca răspuns la creșterea forței vecinilor lor.
Ascensiunea Chinei
Sub conducerea președintelui Xi Jinping, China a trecut la modernizarea rapidă a armatei sale, cu obiectivul declarat de a detrona de pe primul loc puterea militară a SUA, până în 2050. Deocamdată, armata chineză dispune de cea mai numeroasă forță navală din lume, are în dotare avioane de luptă invizibile, de tehnologie avansată, precum și un arsenal tot mai mare de arme nucleare.
Bugetul militar al Chinei crește în fiecare an, ajungând, probabil, la peste 200 de miliarde de dolari în 2021, potrivit unor surse de la Pentagon. Deși acesta rămâne mult mai mic decât bugetul de apărare al SUA pentru 2022, estimat la 740 de miliarde de dolari, armata chineză reduce serios din decalajul tehnologic care o desparte încă de forțele americane. În afara portavionului construit în Shanghai, China a testat recent și o rachetă hipersonică, după cum susține Departamentul american al Apărării.
Concomitent, nu doar dezvoltarea militară accelerată a Chinei pune regiunea pe jar, ci și tonul agresiv utilizat de către Beijing în ultima vreme. Vorbind în luna iulie la cea de-a 100-a aniversare a Partidului Comunist, Xi a spus că țara sa nu va mai fi niciodată „intimidată, oprimată sau subjugată” și oricine va încerca acest lucru „își va zdrobi capul, sângeros, de un mare zid de oțel". În plus, în cadrul întrevederii virtuale de săptămâna trecută, cu președintele Joe Biden, Xi a avertizat că țara sa va recurge la „măsuri hotărâte”, dacă forțele separatiste din Taiwan încalcă „o linie roșie”.
De asemenea, în ultimii ani, Beijingul a produs o nouă generație de diplomați, cunoscuți drept „lupii războiului”, care au adoptat un ton extrem de agresiv la orice reacție internațională îndreptată contra Chinei. Această retorică dură a președintelui Xi și a reprezentanților Beijingului i-a alarmat și mai mult pe vecinii Chinei.
Un alt factor de îngrijorare pentru statele din regiune a fost politica de retragere din Asia, promovată de precedenta administrație de la Washington. De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA au fost principalul garant de pace și stabilitate în zonă, în special prin alianțele încheiate cu Japonia, Coreea de Sud și Filipine. Odată cu venirea la Casa Albă a președintelui Donald Trump, Washingtonul a lansat strategia izolaționistă „America pe primul loc”, amenințând cu retragerea din Asia și subminând încrederea în angajamentul SUA în regiune. Deși Biden a retransformat Asia într-un punct de interes al politicii externe americane, perspectiva unui nou mandat al lui Trump, în 2024, precum și recenta retragere precipitată a SUA din Afganistan i-au determinat pe partenerii strategici asiatici ai Casei Albe să-și consolideze propriile armate.
Japonia și Coreea de Sud se înarmează
Japonia și Coreea de Sud au realizat, astfel, că trebuie să aibă o independență militară mai mare față de SUA. Înaintea alegerii sale din octombrie, premierul nipon, Fumio Kishida, a promis să dubleze bugetul militar al țării, dacă este reales, crescându-l la 2% din PIB, pentru prima oară de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În fața pericolului reprezentat de China și Coreea de Nord, Japonia și-a anunțat recent intenția de a desfășura rachete suplimentare în insula Okinawa, aflată la doar câteva sute de mile de China continentală.
În ultimii ani, Japonia și-a extins forța militară, cu avioane de luptă F-35 licențiate sau achiziționate din SUA, precum și cu portavioane recondiționate pentru transportul acestora. Armata japoneză vrea, de asemenea, să-și mărească arsenalul cu submarine de înaltă tehnologie, distrugătoare și avioane de luptă invizibile.
La rândul său, Coreea de Sud își extinde rapid forțele armate, pentru a nu mai depinde atât de mult de SUA. În septembrie, Seulul a anunțat că a testat cu succes o rachetă balistică, lansată de la bordul unui submarin, după ce Joe Biden fusese de acord cu încetarea unui tratat vechi de 40 de ani, care limita programul de înarmare al Coreei de Sud. Abandonarea acordului marchează începutul unei curse a înarmărilor mult mai intense cu Coreea de Nord, precum și un pas important spre obținerea unei independențe militare. De altfel, Seulul vrea să comande deja primul său portavion, pentru a-l utiliza în 2033.
Deși Japonia și Coreea de Sud sunt partenere vechi de securitate cu SUA, relațiile bilaterale dintre Tokyo și Seul sunt încă afectate de nemulțumiri istorice și dispute teritoriale.
Atrase în hora armelor
Nu toți aliații SUA încearcă să obțină independența militară față de marele lor protector. Australia, spre exemplu, a șocat pe toată lumea, în septembrie, atunci când a ales să formeze o nouă alianță de securitate, alături de SUA și Marea Britanie, în zona indo-asiatică. Australia va primi submarine nucleare și își va extinde raza de acțiune în Marea Chinei de Sud, în coasta Chinei. Australia alege astfel SUA în detrimentul Chinei, țară cu care are puternice legături economice, schimbând echilibrul puterii în Asia-Pacific.
Decizia a neliniștit și alte state din Asia de Sud-Est, care încearcă să mențină o relație cordială cu Beijingul și să-și protejeze, în același timp, propriile interese. Atât Malaezia, cât și Indonezia și-au exprimat îngrijorarea față de noua alianță militară și o eventuală creștere a cursei înarmărilor. Indonezia se află oricum în mijlocul unei modernizări militare, de 125 de milioane de dolari, în vederea creșterii misiunilor de patrulare în Marea Chinei de Sud, unde China are o serie de revendicări teritoriale. Între statele cu revendicări în aceeași regiune figurează și Filipine și Vietnam, care au trecut, la rândul lor, la modernizarea propriilor armate. Până acum, tactica tuturor acestor state a fost evitarea unui conflict cu China și menținerea status quo-ului, prin promovarea unei politici de nealiniere.
Experții militari apreciază că un conflict major între puterile din Asia poate izbucni în următorii 10 ani. Rămâne de văzut dacă interdependența economică și comercială dintre China și rivalii ei va putea opri o criză militară.