Jurnalul.ro Ştiri Externe ATAC ARMAT într-o SCOALĂ din CANADA soldat cu 5 MORŢI

ATAC ARMAT într-o SCOALĂ din CANADA soldat cu 5 MORŢI

Cinci persoane au fost ucise şi alte două "grav rănite" vineri în Canada într-un atac armat comis într-un liceu al unei comunităţi autohtone din centrul ţării, a anunţat prim-ministrul Justin Trudeau, citat de Reuters.

Un tânăr a deschis focul în jurul orei 13.00 locale (19.00 GMT) în şcoala din satul de amerindieni La Loche, în nordul provinciei Saskatchewan (centru). El a fost arestat, a precizat Trudeau.

Acesta este cel mai grav incident armat petrecut într-o şcoală din Canada în ultimii 26 de ani.

Trudeau nu s-a referit la o motivaţie pentru focurile de armă trase în La Loche, la aproximativ 600 km nord de oraşul Saskatoon. Dar primarul interimar din La Loche Kevin Janvier a declarat presei canadiene că incidentul ar fi început la domiciliul suspectului.
   
Atacurile armate sunt relativ rare în Canada, care are legi mai stricte privind armele de foc decât Statele Unite. Cu cinci morţi, La Loche ar fi cel mai grav incident armat într-o şcoală din ţară după ce 14 studenţi au fost ucişi la Ecole Polytechnique din Montreal în 1989, aminteşte Reuters.
   
"Evident, acesta este cel mai rău coşmar pentru fiecare părinte", a spus Trudeau, aflat la Davos în Elveţia pentru Forumul Economic Mondial anual.
   
Atacul armat a avut loc în Şcoala Comunităţii La Loche unde învaţă aproximativ 900 de elevi în două clădiri.
   
Un elev din La Loche, Noel Desjarlais, a declarat pentru CBC (Canadian Broadcasting Corporation) că a auzit mai multe focuri de armă trase în şcoală.
   
    O înregistrare video făcută de un localnic cu telefonul mobil şi difuzată de CBC arată elevii fugind din şcoală prin zăpadă şi sosirea personalului de urgenţă.
   
În 2014, un profesor şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la violenţa din şcoala La Loche, citând un incident în care o elevă a fost atacată în casa ei după ce un coleg a încercat să o înjunghie în clasă, notează Reuters.

Subiecte în articol: atac armat canada scoala liceu justin trudeau
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri