Jurnalul.ro Cultură Sărbătoarea violoncelului la Ateneul Român: Festivalul CellEAST, ediţia a II-a

Sărbătoarea violoncelului la Ateneul Român: Festivalul CellEAST, ediţia a II-a

de Redacția Jurnalul    |   

CellEAST, singurul festival de violoncele din România, revine cu prilejul ediţiei a II-a pe scena Filarmonicii "George Enescu".

În serile de miercuri, 31 mai şi joi, 1 iunie 2023, de la ora 19, stagiunea simfonică în abonament a Filarmonicii îi are invitaţi pe violonceliştii Valentin Răduţiu, László Fenyö şi Mihai Marica şi pe violonista Maria Marica într-un veritabil concert de concerte. Sub bagheta dirijorului Valentin Uryupin, ei vor evolua ca solişti ai unora dintre cele mai iubite lucrări concertante ce au violoncelul ca protagonist:  Concertul nr. 2 pentru violoncel şi orchestră de Joseph Haydn, Variațiuni pe o temă Rococo, op. 33 de Piotr Ilici Ceaikovski şi Dublul concert pentru vioară, violoncel şi orchestră, op. 102 de Johannes Brahms.

 

Duminică, 4 iunie,  de la ora 19, Festivalul CellEAST continuă pe scena Ateneului printr-un recital extraordinar al maeştrilor violoncelului: Fenyo Laszlo, Bruno Cocset, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Marin Cazacu, Mihai Jojatu, Mihai Marica, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Octavian Lup, Adrian Mantu, Ella Bokor, Teodora Atanasova. Împreună, ei vor interpreta un program foarte atractiv, plin de culoare, cu lucrări de la David Popper şi Antonin Dvorak până la Metallica.

Ateneul Român, Sala mare

Miercuri, 31 mai 2023, ora 19

Joi, 1 iunie 2023, ora 19

Concerte în cadrul CellEAST FESTIVAL

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor: Valentin Uryupin

Soliști:

Valentin Răduţiu - violoncel

László Fenyö - violoncel

Maria Marica - vioară

Mihai Marica - violoncel

Program

Joseph Haydn - Concertul nr. 2, în re major, pentru violoncel şi orchestră, Hob. Vllb/2

Piotr Ilici Ceaikovski - Variațiuni pe o temă Rococo, op. 33

Johannes Brahms - Dublu concert în la minor pentru vioară, violoncel şi orchestră, op. 102

Ateneul Român, Sala mare

Duminică, 4 iunie 2023, ora 19

CellEast Festival - Maestros Concert!

Fenyo Laszlo, Bruno Cocset, Valentin Răduțiu

Răzvan Suma, Marin Cazacu, Mihai Jojatu

Mihai Marica, Ștefan Cazacu, Mircea Marian

Octavian Lup, Adrian Mantu, Ella Bokor, Teodora Atanasova

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Program

David Popper - Suita

Antonin Dvorak - Doloroso; Humoresque

Martin Berteau - Siciliana

David Popper - Requiem

Manuel de Falla - 6 Cântece populare spaniole

Metallica - Nothing else matters

Valentin Răduţiu este violoncelist principal al Deutsches Symphonie-Orchester Berlin şi deține postul de profesor la clasa de violoncel din cadrul Universității de Muzică din Dresda. Premiat la numeroase concursuri internaționale, precum Friedrich Dotzauer la Dresda, Karl Davidov la Riga şi Concursul Internațional George Enescu la București, Valentin a susținut concerte în postura de Solist alături de numeroase orchestre printre care: Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Simfonică Radio MDR Leipzig, SWR Stuttgart, Camerata Salzburg, L'Orchestre Philharmonique de Marseille, Hong Kong Sinfonietta, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen și Prague Philharmonia. În anul 2011 a fost distins cu Music Prize of German Business, una dintre cele mai importante distincții acordate tinerilor muzicieni din Germania. Valentin a primit primele lecții de violoncel de la tatăl său, iar mai târziu a studiat la Salzburg, Viena și Berlin alături de Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas.

László Fenyö este laureat la Concursul Internațional Pablo Casals, Concursul Internațional de Muzică din Geneva, Concursul Rostropovici din Paris, Concursul Adam din Christchurch, Concursul Radio Maghiar din Budapesta, și fost distins cu Premiul Franz Liszt și Premiul Junior Prima, ambele acordate de Ministerul Culturii din Ungaria. László este profesor la Universitatea de Muzică din Karlsruhe. De asemenea, a fost Violoncelist Principal al Philharmonia Hungarica și Radio Symphony din Frankfurt, dar și profesor la Academia de Muzică și Arte Plastice din Frankfurt. În ultimii ani a susținut concerte pe scene prestigioase din lume, precum: Concertgebouw din Amsterdam, Wigmore Hall din Londra și Gasteig din Munchen. În calitate de solist a cântat alături de renumitele orchestre: Singapore Symphony Orchestra, Korean Symphony Orchestra, Frankfurt Radio Symphony Orchestra, Beethoven Orchester Bonn, Staatskapelle Weimar, Orchestra Metropolitana de Lisboa, Lancaster Symphony Orchestra, Shanghai, Orchestra Filarmonicii Christchurch și Orchestra Filarmonicii din Bogota.

 

Violonista Maria Marica, s-a născut la Cluj-Napoca, într-o familie de muzicieni. A început studiul viorii în orașul natal cu Vasile Socea și Nicușor Silaghi, iar în prezent studiază cu David Grimal și Krzysztof Chorzelski (muzică de cameră) la Hochschule für Musik Saar, Saarbrücken, Germania. Este câștigătoarea Concursului Internațional de Vioară George Enescu 2022, iar în vara aceluiași an a câștigat concursul New Hope Grand Prix la Cluj, având astfel ocazia de a concerta alături de 10 filarmonici din țară în stagiunea 2022-2023. Maria a avut ocazia de a cânta alături de muzicieni renumiți, precum: Gary Hoffman, Marc Coppey, Victor Julien-Laferrière, Diemut Poppen, Frans Helmerson, David Grimal, Boris Brovtsyn, Alexander Sitkovetsky, Claire Désert, Philippe Cassard, iar din 2020 este membră a ansamblului Les Dissonances, singura orchestră din lume care abordează repertoriu simfonic de mare anvergură fără dirijor.

Mihai Marica este câștigător al Premiului l la Concursurile Internaționale „Dr. Luis Sigall” din Viña del Mar, Chile și “Irving M. Klein” din SUA, și este beneficiarul bursei Salon de Virtuosi - Charlotte White. A cântat alături de Orchestra Simfonică din Chile, Simfonia Xalapa din Mexic, Orchestra de Stat Hermitage din Sankt Petersburg, Orchestra Festivalului Jardins Musicaux din Elveția, Orchestra Louisville și Simfonia Santa Cruz din SUA. De asemenea, a susținut recitaluri în Europa, Coreea de Sud, Japonia, Chile, Statele Unite și Canada. Muzician de cameră dedicat, a participat la festivalurile de muzică de cameră Northwest, Norfolk și Aspen, unde a colaborat cu artiștii: Ani Kavafian, Ida Kavafian, David Shifrin, André Watts și Edgar Meyer. Este membru fondator al premiatului Amphion String Quartet și membru al Apollo Trio. O colaborare recentă cu dansatorul Lil Buck a adus noi piese în repertoriul violoncelistic solo compuse de Yevgeniy Sharlat și Patrick Castillo. Mihai a studiat în România cu Gabriela Todor și a absolvit Școala de Muzică din Yale la clasa profesorului Aldo Parisot.

Bruno Cocset este un renumit violoncelist specializat în muzica barocă, fondator al Les Basses Réunies, profesor la CNSMD din Paris, la Haute École de Musique din Geneva și la École Superior of Music of Catalonia din Barcelona unde a creat clasa de violoncel – muzică veche. După ce a studiat la Tours și la Conservatorul din Lyon, Bruno a abordat violoncelul baroc și a urmat cursurile cu violonceliștii Anner Bijlsma și Jaap Schroeder, definitorii carierei sale fiind Masterclass-urile Seminario Musicale de Gérard Lesne, Le Concert des Nations și Hespérion XX-XXI alături de Jordi Savall. În 1996, a fondat Les Basses Réunies și a înregistrat primul CD cu sonatele pentru violoncel de Antonio Vivaldi pentru casa de discuri Alpha. Până în prezent a realizat numeroase albume care cuprind un repertoriu divers și semnificativ al perioadei baroce, iar ultimul disc apărut în 2022 este dedicat sonatelor lui Ludwig van Beethoven. În 2011 a fondat Institutul Vannes Early Music din Bretania, care alături de Academia Europeană de Muzică Antică din Vannes organizează ateliere de luterie, fiind totodată un centru de cercetare dedicat repertoriilor de la Renaștere până în secolul al XIX-lea.

 

Valentin Răduţiu este Violoncelist Principal al Deutsches Symphonie-Orchester Berlin şi deține postul de profesor la clasa de violoncel din cadrul Universității de Muzică din Dresda. Premiat la numeroase concursuri internaționale, precum Friedrich Dotzauer la Dresda, Karl Davidov la Riga şi Concursul Internațional George Enescu la București, Valentin a susținut concerte în postura de Solist alături de numeroase orchestre printre care: Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Simfonică Radio MDR Leipzig, SWR Stuttgart, Camerata Salzburg, L'Orchestre Philharmonique de Marseille, Hong Kong Sinfonietta, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen și Prague Philharmonia. În anul 2011 a fost distins cu Music Prize of German Business, una dintre cele mai importante distincții acordate tinerilor muzicieni din Germania. Valentin a primit primele lecții de violoncel de la tatăl său, iar mai târziu a studiat la Salzburg, Viena și Berlin alături de Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas.

Răzvan Suma este Solist Concertist al Orchestrelor Radio, Conf. Univ. Dr. la Universitatea Națională de Muzică București, director artistic al CellEAST Festival și al proiectului ICon Arts Transilvania. Este câștigător al concursurilor internaționale „Markneukirchen” din Germania și „Viotti” din Italia, iar de-a lungul carierei artistice a fost invitat la renumite festivaluri, precum MDR Festival în Germania, Murten Classics în Elveția, Cellissimo în Bulgaria, Belgrade Cello Fest în Serbia, Klaipėda în Lituania, Cello Fundamento în Vietnam, SoNoRo, IConArts, Festivalul Internațional George Enescu și RadiRo în România. Răzvan a generat și organizat turneele naționale de muzică clasică: Vă place Bach?, Vă place Brahms?, Vă place SCHU...?, Vă place Beethoven?, Vă plaCello? și UVERTURA alături de Ansamblul PlaCello. Reprezentat de cele 13 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului.

Marin Cazacu este manager al Filarmonicii George Enescu, fondator al Ansamblului Violoncellissimo şi al Orchestrelor Române de Tineret. În anul 1999 a înființat Festivalul Internațional „Enescu şi muzica lumii” din Sinaia, iar în perioada 2014-2022 a fost manager al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română. De asemenea, este profesor de violoncel în cadrul Universității Naționale de Muzică din București din anul 1992. În perioada 1983-2014 a fost Solist Concertist al Filarmonicii George Enescu şi a desfăşurat o activitate intensă atât în România, cât şi în toată Europa, Asia şi cele două Americi. Marin Cazacu este laureat al Concursurilor Internaționale de la Geneva, Markneukirchen, Leipzig, Bologna şi Belgrad, și a realizat înregistrări discografice pentru Electrecord, Olympia, BMG şi AIX Records.

Mihail Jojatu este membru al Boston Symphony Orchestra unde împreună cu alți trei colegi din partida de violoncel au fondat “Boston Cello Quartet”, un ansamblu foarte apreciat pe tot mapamondul. Este profesor de violoncel la Boston University, Tanglewood Music Center și Boston University Tanglewood Institute, iar din anul 2016 este Director al programelor de violoncel de care benecifiază studenți din întreaga lume. Cele mai importante colaborări în calitate de solist includ concerte susținute cu Orchestra Națională Radio, New Bedford Symphony, Berkshire Symphony, Longwood Symphony, Boston Pops Orchestra și Indian Hill Orchestra. De asemenea, colaborează cu artiști de prestigiu printre care: Yo-Yo Ma, Yefim Bronfman, Paul Lewis, Jean-Yves Thibaudet, Lars Vogt, Sarah Chang, Glenn Dicterow, Peter Serkin, Gil Shaham, Cristian Măcelaru, Cvartetul Julliard și Cvartetul Muir. A susținut Masterclass-uri în America de Nord, Japonia și Europa, iar în fiecare an este invitat ca Profesor la New World Symphony din Miami Florida.

Ștefan Cazacu a obținut premii la concursuri internaționale, precum: Premiul al III-lea la Concursul Internațional George Enescu, Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen din Austria și Marele Premiu la Concursului Eurovision Young Musicians România. Ștefan este membru al Ansamblului PlaCello și Ansamblului Violoncellissimo, Violoncelist Principal al Orchestrei Române de Tineret și al Orchestrei Naționale Simfonice a României, profesor asociat la clasa de violoncel a Universității Naționale de Muzică București și profesor în cadrul Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti. A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania, Lituania şi a colaborat în calitate de Solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar și cu Orchestra Filarmonicii din Chișinău, Orchestra simfonică din Valencia și Orchestra simfonică din Alicante.

Mircea Marian este Solist Instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio, profesor de violoncel și muzică de cameră la Universitatea Națională de Muzică București, profesor de violoncel la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, membru al Ansamblului PlaCello, Larson Trio, Violoncellissimo și al Cvartetului Profil. Mircea a fost invitat la festivaluri precum: Festivalul Internațional George Enescu, ICon Arts, Festivalul Internațional SoNoRo, Festivalul Meridian, Festivalul IS Potsdamer Innenstadt, SIMN Festival, Festivalul Internațional Intrada, Festivalul Chei, Festivalul Mozartissimo și European Music Open Festival. De asemenea, a realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune, atât în calitate de Solist cât și alături de Duo Cello Jaya şi Ansamblul PlaCello.

Octavian Lup este Lector universitar la clasa de violoncel a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, iar pe lângă activitatea solistică este organizator al seriei de concerte caritabile New Hope, un proiect de suflet extrem de rezonant în România. Laureat la numeroase concursuri din România și din străinătate, Octavian a concertat pe patru continente, alături de nume cu rezonanță din domeniul muzicii clasice, și pe scene renumite precum: Musikverein din Viena, Konzerthaus din Berlin, Philharmonie Berlin, Concertgebouw din Amsterdam și Luxembourg Philharmonie. Sub îndrumarea violoncelistului Marin Cazacu a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, unde a obținut și titlul de Doctor în muzică. S-a perfecționat la Conservatorul Superior Național de Muzică din Paris, avându-i ca profesori pe Roland Pidoux și Xavier Philips, și la Kronberg Academy din Germania unde a fost îndrumat de violonceliștii Frans Helmerson și Gary Hoffman.

 

Adrian Mantu este fondatorul Cvartetului ConTempo și membru al Fellows String Quartet, Galway’s Ensemble in Residence și al Cvartetului Național RTÉ. În 2022 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de către Președintele României Klaus Iohannis, pentru îmbogățirea culturii universale și promovarea imaginii României. Este câștigător a 16 premii internaționale și susține concerte în săli precum: Wigmore Hall, Filarmonica din Berlin, Opera Tel-Aviv, Carnegie Hall New York, Theatre du Chatelet Paris, Gedai Tokyo și NCH Dublin. În calitate de director artistic, Adrian s-a implicat în organizarea a prestigioase festivaluri și evenimente artistice, inclusiv Festivalul Enescu Dublin, Romania100 – Irlanda, CelloVision Project, Luminosa Orchestra și Galway Music Residency. Adrian Mantu cântă pe un violoncel oferit de Music Network, Arts Council și Departamentul de Turism, Cultură, Arte, Gaeltacht, Sport și Media.

Ella Bokor este fondatoarea proiectului MiniCellos, profesor asociat la catedra de muzică de cameră a Universității Naționale de Muzică București, manager al CellEAST Festival și președinte al Asociației Culturale PlaCello, secretar artistic al C.N.A.T.R. şi profesoară la clasa de violoncel în cadrul Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti. Ella este membră a ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Ludens Piano Trio și Violoncellissimo, alături de care a realizat proiecte culturale și turnee naționale începând cu anul 2016, și turnee internaționale desfășurate în Irlanda, Vietnam și Moldova. Dintre cele mai importante programe culturale, educaționale și festivaluri la care a fost invitată sunt: Festivalul SoNoRo, ICon Arts, SoNoRo Conac, Klaipėda Cello Festival, Isa16, Villa Musica, Plovdiv Chamber Music International Festival, Festivalul Internațional George Enescu, Festivalul de Muzică din Salonic, Festivalul Meridian, SIMN, Cello Fundamento Vietnam, ConnectArts şi SoNoRo Interferenţe.

Teodora Atanasova este profesoară la clasa de violoncel în cadrul Școlii Naționale de Muzică Lyubomir Pipkov și doctorand la Academia Națională de Muzică Prof. Pancho Vladigerov din Sofia. De asemenea, a participat la Masterclass-uri susținute de violonceliștii Claudio Bohórquez, Romain Garioud, Xenia Yankovich, Vladimir Perlin, Denis Severin, Răzvan Suma și Alvaro Huertas. Laureată la numeroase concursuri naționale și internaționale, Teodora a fost distinsă cu premii și diplome de către Ministerul Culturii al Bulgariei pentru realizările sale artistice.  Teodora Atanasova este Violoncelist Principal al New Symphony Orchestra și a concertat în calitate de Solistă cu majoritatea orchestrelor simfonice din Bulgaria, fiind totodată membră a Underground Cello Quartet și Frosch Quartet.

 

Subiecte în articol: ateneul român Festivalul CellEAST
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri