Reducerea nivelului de estrogen din organism poate provoca o serie de simptome care afectează sănătatea și calitatea vieții, avertizează specialiștii, potrivit longevitymagazine.ro.
Cele mai frecvente semne ale estrogenului scăzut
Estrogenul nu este doar un hormon al sistemului reproducător; el influențează și funcții ,precum metabolismul osos, sănătatea inimii, reglarea temperaturii corpului, musculatura și echilibrul emoțional. Medicii recomandă recunoașterea semnelor pentru a putea interveni din timp.
-
bufeuri și transpirații nocturne
-
dificultăți de somn
-
dureri articulare sau inflamații
-
uscăciune vaginală și durere în timpul contactului sexual
-
schimbări de dispoziție, anxietate sau depresie
-
dificultăți de concentrare și „ceață mentală”
-
subțierea părului, unghiilor sau pielii
-
scăderea densității osoase
-
reducerea libidoului
-
menstruații neregulate sau absente
Impactul scăderii estrogenului asupra sănătății
1. Sănătatea oaselor
Estrogenul ajută la menținerea densității osoase. Nivelurile scăzute cresc riscul de osteoporoză și fracturi, cu pierderi de până la 20% din densitatea osoasă în primii ani după menopauză.
2. Sănătatea inimii
Hormonul are un rol protector asupra inimii și vaselor de sânge. Scăderea estrogenului crește riscul de boli cardiovasculare, mai ales după menopauză.
3. Reglarea temperaturii corpului
Bufeurile și transpirațiile nocturne apar din cauza hipotalamusului care reacționează greșit la temperatura corpului.
4. Sănătatea vaginală și sexuală
Nivelurile reduse pot provoca uscăciune vaginală, durere la contactul sexual și infecții urinare recurente.
5. Cogniție și stare emoțională
Estrogenul sprijină memoria și echilibrul emoțional. Lipsa lui poate duce la dificultăți de concentrare, anxietate și depresie.
6. Piele, păr și masă musculară
Estrogenul menține elasticitatea pielii, sănătatea părului și tonusul muscular. Scăderea acestuia poate provoca subțierea pielii, căderea părului și pierderea masei musculare.
Medicii recomandă consultarea unui specialist dacă apar astfel de simptome pentru a identifica dezechilibrele hormonale și a adopta strategii sau tratamente care să susțină o îmbătrânire sănătoasă și să reducă riscurile pe termen lung.