Jurnalul.ro Special AUR și USR, noua alianță anti-justiție din Senatul României

AUR și USR, noua alianță anti-justiție din Senatul României

de Ion Alexandru    |   

Comisia Juridică a Senatului a adoptat, ieri, un raport favorabil în legătură cu un proiect de lege inițiat de USR care vizează extirparea diurnelor magistraților delegați în cadrul altei instituții, dar aflată în interiorul localității unde magistratul în cauză își are locul oficial de muncă. Iar votul a fost favorabil, deoarece senatorii AUR, PACE și USR și-au dat mâna,, în ciuda opoziției parlamentarilor de la PNL și PSD. Legea a fost inițiată aproape imediat după apariția, în luna decembrie a anului trecut, a documentarului „Recorder” și reprezintă, așa cum reiese chiar din expunerea de motive, un atac direct la adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Apel București.

 

O inițiativă legislativă care prevede că nu mai poate beneficia de „diurna de 2% din indemnizație” un magistrat atunci când este delegat în cadrul localității unde are locul de muncă permanent a primit, luni, la prânz, raport favorabil în Comisia Juridică a Senatului. Proiectul urmează să intre la vot final în plen, transmite portalul „Știri pe Surse”.

Concret, inițiativa modifică OUG 27/2006 privind salarizarea magistraților. Conform proiectului, nu vor mai beneficia de diurnă judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistrații-asistenți care sunt delegați sau detașați în localitatea de domiciliu, într-o localitate în care ei ori soțul/soția sau copiii aflați în întreținerea lor dețin o locuință în proprietate, sau într-o localitate situată la o distanță mai mică de 5 kilometri față de domiciliu.

Liberalii au propus în ședința de luni amânarea discuțiilor, dar propunerea de amânare a picat la vot.

 

Parlamentar AUR: Opoziția e jucătoare

 

Potrivit sursei citate, discuțiile din interiorul Comisiei au fost mai mult decât edificatoare cu privire la constituirea unei alianțe ad-hoc între „suveraniști” și progresiști, „Amânăm ca să ce? Când trece tacit asta, vineri acum, da? Deci ce mai amânăm, ca să treacă tacit, acum pe bune? Ori votăm, să ne asumăm, ori nu ne asumăm, dar nu facem șmecherii d-astea. Nu vreți să vă asumați un vot, ok. Dacă trece tacit vineri, ce să amânăm?”, a spus senatoarea de opoziție Nadia Cerva. Pentru că din 15 membri ai Comisiei Juridice au fost prezenți 11, PNL și PSD nu au avut majoritate, astfel că proiectul a primit raport favorabil cu voturile PACE, AUR și USR.

„Mă puneți să trec cu opoziția proiectul ăsta”, le-a spus senatoarea Simona Spătaru (USR) colegilor din PSD și PNL. „Ca să înțelegeți, ați fost norocoși astăzi”, i-a răspuns amuzat președintele Comisiei Juridice, Ion-Cristinel Rujan. Senatorul Nicolae Vlahu (AUR) a spus că a votat proiectul pentru că a avut o discuție cu Spătaru și aceasta l-a convins că este o lege bună. 

Senatorul Constantin Ciprian Iacob (AUR) s-a adresat membrilor Comisiei Juridice spunându-le: „Asta e opoziția, joacă, adică e jucătoare”.

 

Au inițiat proiectul, după operațiunea „Recorder”

 

Despre acest proiect de lege, „Jurnalul” a scris încă din data de 9 ianuarie 2026. Iar acțiunea face parte dintr-o campanie a USR îndreptată împotriva actualei conduceri a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sub denumirea „Propunere legislativă pentru modificarea și completarea articolului 13 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției”, proiectul este „opera” deputaților USR Alin Bogdan Stoica, Oana Murariu, Alexandru Paul Dimitriu și celebrul Stelian Ion. Proiectul a fost depus la Senat, la data de 15 decembrie 2025, în plină campanie #rezist împotriva justiției. Concret, progresiștii vor să reducă valoarea diurnei de detașare sau delegare și să o taie de tot dacă magistrații aflați în această situație sau rudele lor dețin o locuință în proprietate în localitățile în care se deplasează în interes de serviciu. Se reduce și cuantumul deconturilor pentru cazare, iar pentru transport se asigură patru drumuri, dus-întors, cu trenul, vaporul sau avionul. Pentru cei care se deplasează cu mașina, li se vor acorda câte 7,5 litri de carburant, pentru fiecare sută de kilometri parcursă, tot de patru ori pe lună. Prin această lege, USR vrea să anihileze o decizie a ÎCCJ de anul trecut prin care s-a făcut dezlegarea acordării acestor drepturi.

Forma actuală a articolului 13 alineat 1 din OUG 27/2006, pe care cei de la USR vor să o modifice, prevede că diurna, în cazul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea permanentă, se calculează ca procent din indemnizația brută de încadrare.

Deputații USR inițiatori susțin că această modalitate de calcul determină, în practică, valori mult mai mari decât diurna aplicabilă altor categorii de personal din sistemul public, nefiind corelate cu costurile efective generate de deplasarea în interes de serviciu.

Subiecte în articol: aur USR alianta anti justitie Senat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri