Gramul de aur a câştigat peste 18% de la începutul anului şi până ieri. Asta înseamnă că cine a cumpărat pe 4 ianuarie un gram de aur care se tranzacţiona cu 142,86 de lei şi l-ar fi vândut ieri cu 169,56 de lei ar fi câştigat un pic peste 26 de lei. Însă dacă l-ar fi vândut imediat după Brexit, ar fi obţinut 30 de lei. Este cea mai rentabilă investiţie din 2016.
Aurul revine la modă ca monedă de refugiu în aceste vremuri grele pentru economisire, când dobânzile la depozite au ajuns negative şi investitorii nu mai au încredere în politicile băncilor centrale, care au dat drumul tiparniţei de bani. Acesta este motivul pentru care, acum, cererea de aur pentru investiţie, pe plan mondial, a atins 1.063 de tone, cu 16% mai mult decât maximul din 2009, conform World Gold Council. „Este pentru prima dată când, din totalul cererii de aur, componenta pentru investiţie reprezintă partea majoritară în două trimestre consecutive. Cererea de aur din partea fondurilor de investiţii a atins 579 de tone, aproape a atins maximul înregistrat în întregul an 2009, respectiv 645 de tone”, spune Iuliana Albu Anchidin, Treasury Sales Manager Piraeus Bank România.
Românii sunt atipici
Există doar două bănci care comercializează în România monede şi lingouri de aur, însă sortimentul este variat. BCR are nouă tipuri de lingouri cu greutăţi cuprinse între două grame şi un kilogram, ce costă de la 433 de lei până la 185.509 de lei. Şi Piraeus Bank vinde opt tipuri de lingouri, de la 5 grame la un kilogram, cu preţuri cuprinse între 970 şi 194.000 de lei. În ciuda ofertei diversificate, românii au cumpărat de la Piraeus Bank, între ianuarie şi iulie 2016, 20 de kilograme de aur, mai puţin cu 10 kilograme decât în aceeaşi perioadă din 2015, dar cu 10 kilograme mai mult decât în primele şapte luni din 2014, potrivit datelor primite de la bancă. BCR nu a oferit date pentru acest an, dar a precizat că a vândut trei tone de aur în cei opt ani de când a început să distribuie metalul preţios în România. Problema este că oamenii cumpără mai puţin aur deoarece se tem că nu au unde să-l vândă dacă au nevoie de bani cash, în condiţiile în care cele două bănci nu-l răscumpără decât dacă este păstrat la ei, şi asta presupune costuri de întreţinere. Totuşi, specialiştii spun că aurul înseamnă bani. „Să nu uităm că cine are aur are întotdeauna bani. Aurul este o valută internaţională care se tranzacţionează 24/24 ore în lumea întreagă”, a declarat Laura Hexan, şef departament Vânzări Retail, Pieţe Financiare, din BCR. Aceasta a adăugat că, de-a lungul timpului, aurul s-a dovedit a fi una dintre cele mai sigure forme de păstrare a averilor. În ciuda fluctuaţiilor de preţ, valoarea aurului a adus stabilitate portofoliului investiţional. Mulţi experţi recomandă ca un procent de 5-10% din portofoliul pe termen lung al investitorilor privaţi să fie reprezentat de investiţia în aur fizic.
Aurul este considerat, alături de alte metalele preţioase, activă de refugiu în perioade de nesiguranţă, preferat de investitorii care doresc să-şi diversifice portofoliile de investiţii. Iuliana Albu (Anchidin) - treasury Sales Manager Piraeus Bank România
Un trend important îl reprezintă achiziţonarea monedelor de aur pentru cadouri în momente speciale, cum ar fi botezul, ziua de naştere sau nunta.
BCR vinde monedele Vienna Philharmonic, Krugerrand (Africa de Sud) şi Ducat (Austria). Şi Pireus Bank comercializează moneda British Sovereign, care însă poate fi din ani diferiţi, cu diferite efigii. Bănuţii de aur costă între 664 şi 2.710 lei, în funcţie de gramaj.