Oțelul a deschis scorul prin Cisse, care a marcat pentru gazde cu o lovitură de cap din marginea careului mic, după o centrare a lui Bodișteanu (1-0, min. 12).
Oaspeții au preluat inițiativa și până la finalul primei reprize au reușit să egaleze din penalty. Șuturile lui Roger și Bic au trecut pe lângă poartă, în schimb Nistor a executat fără emoții de la punctul cu var pentru 1-1 (min. 45+1) la pauză.
Repriza a doua l-a scos în evidență pe Pap, ale cărui intervenții au făcut meciul să meargă spre prelungiri.
Cujenii au cedat pe final, la un atac al oțelarilor, gazdele preluând conducerea printr-un autogol al lui Chipciu, după o fază confuză în fața porții (2-1, min. 90).
Oțelul Galați se califică astfel în finală, unde va întâlni revelația ediției, pe Corvinul Hunedoara, care a eliminat miercuri pe FC Voluntari.
(sursa: Mediafax)