Marți, 21 Mai, 19:00 sunteţi invitaţi la Licitaţia de Avangardă, inclusiv amintirile unui poet avangardist, incluzând 192 de loturi, ce va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviță.
Avangardismul a răsturnat valorile, s-a rupt de trecut, refuzând tradiția și redescoperind lumea. Angrenați încă de la început în revoluția dadaistă și în schimbările de paradigmă din prima parte a secolului XX, artiștii români au adoptat cu entuziasm curentele înnoitoare ale avangardei. Licitația vă propune o imersiune în universul avangardist prin lucrări de: Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Max Herman Maxy, Marcel Iancu, Hans Mattis - Teutsch, Arthur Segal, Jules Perahim, precum și prin manuscrise, cărți cu semnătură olografă, afișe, manifeste semnate de: Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Sașa Pană, Stephan Roll, Geo Bogza și mulți alții.
Am selectat pentru dumneavoastră, ca de obicei, o serie de opere care ne-au reţinut atenţia.
Schițe și Autoportret (1952) de Tristan Tzara (1896 – 1963), un tuș pe hârtie dedicat dreapta jos, în peniță, "Tzara a Claude, 26 nov. (19)52", este estimat la 2.500 - 3.500 de euro. Lucrarea provine din colecția poetului francez Claude Roy.
Cunoscut drept cofondatorul mișcării culturale dadaiste alături de Marcel Iancu, Tristan Tzara, inițial Samuel Rosenstock, avea să provoace prin noua mișcare o adevărată revoluție propagată în arta și în literatura românească. Atât în opera literară, cât și în cea vizuală Tzara se folosește de un stil particular de creație, compunându-și opera prin tăiere și recompunere. Tehnica sa ajunge la perfecțiune atunci când începe să exploreze suprarealismul, observat în jurul lui André Breton, permițându-i să experimenteze noi investigări din lumea oniricului și ale inconștientului creator.
Sirena (25.000 - 45.000 de euro) este un ulei pe carton din 1925-1927, a lui Victor Brauner (1903, Piatra Neamţ - 1966, Paris), provenind din colecția Sigmund Perlmann, industriaș evreu în perioada interbelică. Opera este însoțită de certificat de autenticitate eliberat de Samy Kinge.
Modern prin toate formele artei sale, Victor Brauner devenea în anii 1923 unul din reprezentanții de seamă ai avangardismului românesc. Încă din timpul studiilor din cadrul Școlii de Arte Frumoase artistul dezvăluie calități artistice inedite, exprimând în același timp reacții de răzvrărtire asupra disciplinei școlare și a academismului, simțind atragere față de pictura europeană modernă. Curând, noile curente pătrund și în spațiul artei românești, atrăgând prin formele sale de cubism, expresionism, dadaism sau futurism artiști ca Brauner, Iancu sau Maxy. Influențele noilor curente sunt remarcate în cadrul primei sale expoziții personale din anul 1924, de la Galeria Sindicatului Artelor Frumoase, din București, când artistul debuta cu un număr de 50 de lucrări. Evenimentul este vestit în paginile periodicului 75HP, unde Brauner era inițiator al proiectului, alături de poetul și eseistul Ilarie Voronca. Alte colaborări desfășurate de artist în presa vremii vor fi și în cadrul revistei de artă constructivistă Punct, pe care o inițiază alături de artistul Marcel Iancu, urmată de Integral, unde se alătură celor doi moderniști, Max Herman Maxy și Corneliu Mihăilescu. Un alt mediu unde îi mai remarcăm prezența va fi și în cadrul Grupării Contimporanul, care începând cu anul 1924 organizează expoziții, prima fiind o expoziție de artă modernă internațională, unde printre participanți se vor număra Jean Arp, Kurt Schwitters, Paul Klee, Constantin Brâncuși, Militza Petrașcu, ș. a. În cadrul expoziției picturile artistului vor fi apreciate de Ion Vinea drept traversări vertiginoase de curente contradictorii, reușind să creeze confuzii vizuale prin experimentările creației sale. În anii următori, influențele observate în creația sa vor fi cubismul, de manieră futuristă, accentele suprarealiste încurajate de revista Unu, unde îndeplinea un rol în comitetul de redacție, alături de Voronca, Stephan Roll și Maxy, urmate de introviziunile pe care le propune odată cu expoziția Grupului de Artă Nouă, în anul 1929. În 1930 se îndrepta spre Paris, unde câțiva ani mai târziu va picta una din operele importante în evoluția sa, o operă premonitorie, pe care o intitulează „Autoportret cu ochiul scos”, urmând ca în anul 1933 să participe la cel de-al VI-lea Salon des Surindépendants. Anul următor, în 1934, este anul în care artistul organizează prima expoziție personală la Paris, la Galeria Pierre. Urmează o revenire în țară, unde continuă să participe la expoziții cu tematică suprarealistă, afinitate după care artistul începe să fie foarte apreciat. Va urma srabilirea sa definitiveă la Paris, moment în care va lua din nou contact cu cercul suprarealist parizian și se alătură grupului de artiști din jurul lui André Breton, cunoscut drept co-fondatorul și principalul teorist al suprarealismului în ale cărui articole regăsim ilustrate lucrări ale artistului Brauner, realizate în perioada 1938-1939. Începând cu anul 1941 se observă în creația artistului o nouă atenție pe care o acordă reprezentării feminine, mare parte din ele fiindu-i destinate lui Laurette Séjourné, căreia îi dedică și o serie de texte, consemnate în manuscrisele sale, „Caiete și carnete”. Astfel, femeia ia în creația sa forme de himeră, alteori este intitulată „Somnambula”, întruchipând o ființă posesoare de calități excepționale de vizionară, inspiratoare, de clarvăzătoare. Reprezentarea femeii va fi din acele momente mereu prezentă în creația lui și remarcată în expoziții, precum „La femme en chatte” pe care o prezintă la expoziția First papers of Surrealism, de la New York, din 1942. Traversând cubismul, expresionismul, futurismul, dadaismul, constructivismul, pictopoezia și finalmente suprarealismul, artistul Victor Brauner își făurește un loc în categoria artiștilor liberi moderni, trecuți prin avangardismul românesc și cel european pentru a ajunge la o artă a sa, o artă fantastică, novatorie și unică.
Semnată tot de Victor Brauner, lucrarea Arbori (1922) provine din colecția fratelui său, Harry Brauner
Opera, estimată la 5.000 - 8.000 de euro este însoțită de certificat de autenticitate eliberat de Galeria Samy Kinge şi a fost reprodusă în filmul Victor Brauner realizat de Fabrice Maze în colaborare cu Centrul Georges Pompidou, producţie Sevendoc, 2014.
Să amintim şi Peisaj din Balcic (1921-1922), al aceluiaşi artist. Evaluat la 6.000 - 9.000 de euro, provine, de asemenea, din colecția Harry Brauner şi este însoțit de certificat de autenticitate eliberat de Samy Kinge. Lucrarea a făcut parte din expoziția retrospectivă Victor Brauner, de la Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1976 şi din expoziția "Tipografice Brauner", Anticariat Unu, București, 16-23 aprilie 2019.
Din aceeaşi perioadă, datează Dealuri la Balcic (1922), tot din colecția Harry Brauner, care intră în licitaţie la 7.000 - 10.000 de euro şi care a fost reprodusă şi ea în filmul Victor Brauner realizat de Fabrice Maze.
Dialog între două lumi (D'une rive à l'autre) semnată de Jules Perahim (1914, Bucureşti - 2008, Paris) în 1975 este evaluată la 6.000 - 9.000 de euro. Opera este însoțită de certificat de autenticitate emis de soția artistului, Marina Vanci- Perahim.
După perioada comunistă, în care se conformează realismului-socialist impus de stat, Perahim revine la pasiunea sa, pictura suprarealistă. După 1969 universul imaginar se transformă definitiv, urmând calea Suprarealismului internațional. Lumea fantastică creată de artist fascinează prin fabulosul bestiar în care se regăsesc numeroase varietăţi de animale şi plante, peisaje hipnotizante şi vaste, toate realizate într-o cromatică vie, exotică. Acest exotism al formelor şi culorilor lui Perahim îşi are influenţa în cultura africană, de la care s-a inspirat în urma călătoriei lui în Africa de Sud. Vitalitatea lucrărilor sale este dată de comunicarea universală dintre elemente, asemenea unei hibridizari a tuturor formelor de viaţă existente.
Un bun exemplu de simbioză perfectă între peisaj şi personaje, între fabulos şi real sunt operele realizate în deceniul 8, când Perahim experimentează în câmpul vizual, atât prin plăsmuirea personajelor, cât și prin plasarea lor (uneori aleatoriu) într-un context.
Întâlnire (800 - 1.400 de euro), Fata cu trandafiri (300 – 500 de euro), lucrare în ceramică, Zain (800 - 1.500 de euro), un desen în creioane colorate, O apariție neașteptată (3.000 - 5.000 de euro), realizată în 1974 şi provenind de la Bruno Gallery, Tel Aviv, sunt alte câteva piese datorate, de asemenea, semnate de Jules Perahim.
Miraj, ulei pe pânză, datat 1930, este semnat de Max Herman Maxy (1895, Brăila - 1971, Bucureşti) şi estimat la 10.000 - 18.000 de euro.
Pionier al artei militante alături de modernul Marcel Iancu, Max Herman Maxy își începea formația artistică în timpul Războiului cel Mare pornind de la o viziune plastică ce se opunea academismului și oricărei forme de idilism, susținând o artă care ar putea exprima o nouă tonalitate, autentică. Impresionat mai întâi de cubismul născut la Paris, Maxy va îmbrățișa această formă de artă, percepută ca o etapă a artei românești, care dincolo de ineditul pe care îl aducea, introducea o nouă perspectivă. De la cubism, artistul își croiește drum spre o nouă formă de exprimare, constructivismul. Între cubism și constructivism Maxy realizează o întretăiere, creând o sinteză între obiectul fundamental al primului și caracterul subordonat al celui de-al doilea. Astfel, artistul pleacă de la substratul ideologic al unui cubism analitic, ajungând la constructivism unde realizează o realitate desprinsă din real, în timp ce în cazul cubismului plastic pe care îl desfășura, revenea la natură. Este perioada în care culoarea paletei sale devine ceva mai sumbră. În anul 1930 Maxy este remarcat în expozițiile moderne ale Contimporanului, unde expune alături de artiștii Alexandru Brătășeanu, Victor Brauner, Marcel Iancu sau Corneliu Mihăilescu. Prezența îi este evidențiată și în cadrul Salonului Oficial, unde participă cu două lucrări, Natură moartă cu peisaj și Pictură roz, dar și în cadrul unor expoziții europene, în orașele Haga, Amsterdam sau Bruxelles. Un alt eveniment important la care artistul ia parte alături de Ion Vinea și Marcel Iancu va fi și organizarea venirii în România, a lui Filippo Tommaso Marinetti, precursorul artei avangardiste în Italia. Tema trinității, observată în opera Miraj este remarcată în creația artistului și în cazul altor compoziții, precum Destinul unei zile de vară, reprodusă în paginile periodicului Unu, precum și în compoziția intitulată generic Trinitate, prezentă la Expoziția retrospectivă din anul 1965 de la Sala Dalles, când se reparcurgea un drum de patru decenii de frământări și incandescențe creatoare, experimentate de artistul Maxy.
Aceluiaşi artist i se datorează La zăpadă (12.000 - 18.000 de euro), datat 1934
Alături de excepționala carieră în pictură, Maxy rămâne până astăzi un creator: de revistă, de curent cultural - Integralismul - sau de Academie de arte decorative. În perioada comunistă s-a ocupat și de profesorat, însă principala activitate s-a învârtit în jurul Muzeului Național de Artă, al cărui director a fost începând cu 1949.
Păsările de Max Ernst (1891, Brühl, Germania - 1976, Paris) este o cromolitografie, numerotată "59/96". Estimată la 500 – 800 de euro, ea provine din colecţia George Macovescu, Ministru de Externe (1972-1978) şi Preşedinte al Uniunii Scriitorilor (1978-1982), căruia i-a fost oferită cadou de către Willy Brandt, cancelar al Germaniei în perioada 1969-1974.
Portretul Soniei Delaunay, pastel pe hârtie de Miliţa Petraşcu (1892, Chişinău - 1976, Bucureşti) vine şi el dintr-o colecție istorică: Gen. Constantin Doncea.
Evaluat la 400 – 600 de euro, are pe verso, o cromolitografie realizată de Sonia Delaunay.
O interesantă pictură, Morfisme, din 1978, este semnată de Pal Fux (1922, Salonta, Bihor - 2011, Ierusalim). Născut în Transilvania, la Oradea, Pal Fux își va desfășura studiile de artă la Budapesta, între anii 1940-1943. Începând cu anii 1945 însă, Pal Fux se evidențiază ca grafician și ca ilustrator de carte și periodice iar mai târziu, între 1955 și 1971 artistul se orientează spre lumea teatrului, în cadrul Teatrului de Păpuși din Oradea, unde desfășoară mai multe proiecte. Mai târziu, în 1971, anul emigrării sale în Israel, Pal Fux își reia activitatea de artist, remarcându-și prezența la expoziții precum The sea, de la Haifa din anul 1975, unde a primit premiul I. Tot în acel an, artistului i se acordă Nordau Prize for Art, fondat de Organizația Mondială a Evreilor Maghiari în colaborare cu Organizația Israelită a Imigranților Maghiari.
Estimare: 700 - 1.200 de euro.
Coloana Sărutului de Constantin Brâncuși (1876, Hobița, Gorj - 1957, Paris) un tuș pe hârtie realizat în 1948 şi având dedicaţia "Soţilor Istrati de la C. Brâncuşi" provine din colecţia istorică Ion Alexandrescu, cioplitorul lui Constantin Brâncuşi din perioada 1937-1938 în cadrul proiectelor monumentale din ansamblul sculptural din Târgu Jiu.
Doina Lemny, doctor în istoria artei, fost muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou din Paris, a avut amabilitatea de a confirma autenticitatea acestei opere, estimate la 8.000 - 15.000 de euro.
La poalele Carpaților, nu departe de Hobița, locul unde s-a născut, se află singurele sculpturi publice realizate de maestrul Brâncuși între anii 1937 și 1938, reunite în Ansamblul de la Tîrgu-Jiu. În număr de trei, lucrările sunt legate de ceva fundamental. Pornind de la forme modeste, masa, poarta și coloana, elementele renasc parcă din pământ, găsindu-și locul infinit în natură și legând astfel Raiul de pământ. În acest mod iau naștere Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, materializări ale miticului și ale tradiției, conduse de artist la stadiul de sacru. Parte importantă din Ansamblu, „Poarta Sărutului” este realizată în perioada 1935-1937, inspirația sculptorului pornind de la arta tradițională a satului românesc și de la tema sărutului, transpusă de Brâncuși și anterior, în mai multe serii statuare. Prima serie va fi Sărutul, realizată de Brâncuși în 1907. Mai târziu, în 1916 tema va fi transpunsă de Brâncuși într-un nou proiect statuar, intitulat „Coloana Sărutului”, cu o nouă replică în 1933, părți ale proiectului „Templul Iubirii”, ce urma să fie realizat de sculptor în Indore, India. Lucrarea va figura la Expoziția personală din 1933, de la Galeria Brummer, New York, sub titlul Coloana Sărutului. Gips. Parte a Proiectului Templul iubirii. Începând acest proiect, sculptorul își schițează proiectul în forme simplificate, dar precise. În creion conté, creion colorat, cărbune, grafit, cerneală indiană aplicată cu stiloul sau cu pensula, în guașă sau acuarelă, Brâncuși își va schița doar câteva din proiectele sale, întreg corpusul de desene realizate ridicându-se la un număr localizat între 150 și 200 de schițe, realizate pe hârtie.
Tête du premier pas, de asemenea de Constantin Brâncuși, vine din aceeaşi colecţie şi este, de asemenea, autentificat de Doina Lemny. Estimare: 10.000 - 18.000 de euro.
Cu o măiestrie menită să facă neînsuflețirea să cânte, artistul Brâncuși propunea privitorului secolului XX o nouă artă, înnoită, purtătoare de ritmuri vii și de armonii. Arta sa devenea liberă odată cu părăsirea atelierului lui Rodin, în anul 1907 pentru a putea crea la rându-i o artă proprie, autentică. Odată rupt de orice influență, Brâncuși începe să lucreze redescoperind dimensiunile umane și semnificațiile acestora, abordând o nouă tehnică de tratare a materiei, în „taille directe”. Una din temele preferate de sculptor va fi tema somnului, tratată începând cu anul 1905 și remarcată în studiul timpuriu Adolescentul, urmat de două versiuni ulterioare, Repaus, realizată în 1906, la Paris, versiune care la rândul ei avea să fie o replică a ceea ce avea să se numească mai târziu Somnul, realizată la cererea academicianului Anastase Simu, în anul 1908, când îl vizita pe Brâncuși la Paris. Realizată în marmură, replica avea să fie expusă în viitorul său muzeu din București, înființat de academician în anul 1910. Mai târziu, tema somnului va deriva în seriile de muze adormite, inaugurate de Brâncuși în anii 1909-1910 și continuate până spre 1933-1934, în diferite interpretări, versiunile finale anunțând similitudini cu Cap de copil sau Primul plânset. Tema somnului își încheie ciclul odată cu ultimele replici, Sculptura pentru orbi sau Începutul lumii, prin care Brâncuși aducea materia la formele ei cele mai simple, mai pure și mai modeste, anunțând un nou început.
Nuduri în interior de Hans Mattis Teutsch (1884 - 1960, Braşov) este realizat la Paris.
Mattis Teutsch intra cu adevărat în vizorul publicului larg românesc în cursul anului 1919, când, cu ocazia expoziției personale din Brașov, isca diverse polemici în jurul artei sale, dar și a afilierilor occidentale. În 1919 expoziția deschisă alături de cei din gruparea brașoveană de avangardă, Das Ziel (Țelul) a reprezentat începutul polemicii asupra noii arte care ajungea prin artiști ca Teustch și în România. Das Ziel, revistă și grupare germană din Transilvania, organizată după modelul Der Sturm-ului inițiat de Herwarth Walden, publicase una din linogravurile lui Teutsch, ceea ce a atras mai multe atacuri asupra revistei. Cu ocazia expoziției din iulie 1919, de la Sala Redoute, criticul Ștefan Havesy îndruma publicul la receptarea operei artistului nu ca simple motive decorative, vorbind de profunzimea unei opere inaccesibile, dar valoroase. Atras în special de trupul feminin, acesta va începe din ce în ce mai mult să devină subiect central fie în uleiuri, gravuri sau chiar sculpturi, marcând totodată și ciclul mult mai complex al Omului nou - terminologie mult prea apropiată de cea comunistă, însă fără o legătură.
Estimare: 9.000 - 16.000 de euro.
Alte două opere de Hans Mattis Teutsch, propuse în licitaţie, sunt Tors de femeie (8.000 - 15.000 de euro), sculptură în lemn din colecţia George Macovescu, şi Himeră (8.000 - 15.000 de euro), un bronz polizat pe soclu de marmură, provenind din aceeşi colecţie.
Cathédrale, pictură din 1933 de Marcel Iancu (1895, Bucureşti - 1984, Tel Aviv, Israel), evaluat la 80.000 - 120.000 de euro, provine din colecția familiei artistului şi este însoțită de certificat de autenticitate semnat de Dadi Janco, Comité Marcel Janco, Tel Aviv, 23 Iunie 2011. Opera a participat la expoziția Dada on Tour & Guests. Last Stop – Bucharest, organizatori Cabaret Voltaire și Ambasada Elveției la București, curatori Adrian Notz și Juri Steiner, la București, 25 aprilie - 10 mai 2017.
Preavangardist timpuriu, Marcel Iancu avea să își înceapă activitatea ca artist modern în preajma anilor 1912, în cadrul revistei Simbolul pe care o iniția alături de co-fondatorii Ioan Eugen Iovanaki alias Ion Vinea și Samuel Rosenstock, care semnează mai târziu Tristan Tzara. Revista, la fel ca și artistul, se anunța modernă, înfățișând un simbolism târziu al curentului internațional și actuala mișcare începută în România. În continuarea Simbolului, alături de Tristan Tzara avea să propage o nouă atitudine, un nou trend, ce lua în anul 1915 numele de Dada, la Zürich, loc unde artistul își susținea studiile de arhitectură la Academia Polytechnikum. Astfel, la 5 februarie 1916 avea loc prima expoziție dadaistă, căreia i se alătura artiști ca Amedeo Modigliani, Pablo Picasso sau Arthur Segal. De la noua estetică dadaistă, Marcel Iancu va migra ușor spre forme tridimensionale, abandonând ușor caracterul anti-artă a dadaismului, îndreptându-și atenția către constructivism, remarcat la Paris, în timpul călătoriei din 1921. În 1922, după o perioadă de experiențe, artistul se întoarce în România, unde va deveni unul din cei mai importanți promotori ai artei de avangardă, timp în care va continua să expună și în cadrul expozițiilor de artă europene, susținute la Zürich, Paris, Berlin sau Varșovia. Anul 1925 va fi un nou an de călătorii prin Europa și anul în care avea să îi întâlnească pe Picasso, Constantin Brâncuși, Robert Delaunay, Georges Braque, Paul Eluard, André Breton, Benjamin Perret, Ribermont-Dessaignes, reprezentanți ai noului de asemeni. Între anii ‘20 până spre anii ‘40, artistul va susține numeroase expoziții, alături de reprezentanții artei de avangardă, precum Milița Petrașcu, Margareta Sterian, Max Herman Maxy, Victor Brauner, Hans Mattis Teutsch, Corneliu Michăilescu. Va fi perioada în care va realiza o serie de peisaje, interioare, naturi statice, compoziții cu personaje, scene inspirate de viața rurală sau compoziții monumentale, compuse și recompuse într-o viziune proprie, arhitecturală, prezentate în expoziții precum Expoziția Grupului 1940, susținută în anul 1931, la Galerie de la Renaissance, din Paris. Pe lângă opera picturală, artistul Marcel Iancu este autorul unor proiecte arhitecturale, realizate în a doua sa etapă de creație.
Construcție Dada, de asemenea de Marcel Iancu (2.500 - 3.500 de euro), Architecture Collage din 1950 (3.000 - 5.000 de euro), lucrare ce a făcut parte din expoziția Marcel Janco - Un Visionaire de l’Art Moderne, din 2012, la Colors Art Gallery din Bucureşti sau Conversație (Maabarot) din 1950, o grafică acuarelă, tuș și creion evaluată la1.000 - 2.000 de euro completează seria creaţiilor artistului, aflată în licitaţie.
Lalele, ulei pe pânză lipită pe placaj din 1908, de Arthur Segal (1875, Iaşi - 1944, Londra) intră în licitaţie la 6.000 - 9.000 de euro.
Ucenic al lui Ludwig Schmid-Reutte și al lui Adolf Hölzel la Academia de Arte Fumoase din München, Arthur Segal își reflecta începuturile în curentele impresionismului și ale neoimpressionismului, revelând pasiune pentru cromaticile flagrante și pentru pointillism. Această manieră va persista în creația sa până spre 1914, în care regăsim peisaje, precum și naturi statice cu flori sau fructe. Descoperit câțiva ani mai târziu, pointilismul lui Arthur Segal se releva admirabil, utilizând culori dinamice, intense, în armonie cu restul compoziției, atrăgând atenția prin aglomerările juxtapuse de nuanțe, situate de artist adesea în naturile statice cu flori.
Un interesant şi amuzant Portret al lui Ilarie Voronca, de Marc Chagall (1887, Vitebsk, Belarus - 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța), realizat în 1927, este estimat la 5.000 - 8.000 de euro.
Vizibil printr-un limbaj distinct și inovator al cercului de artiști evrei, Marc Chagall rămâne creatoul unei arte ludice, iluzorii, eterice, având ca subiecte istoricul personal și folclorul est-european, unde își avea rădăcinile. De la pictură, la grafică, ilustrație, până la pictura de vitralii, artistul va demonstra iscusință în toate aceste medii. Ajuns la Paris, în anul 1910, artistul va experimenta cubismul și va lega prietenii cu pictorii Robert Delaunay, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, André Lhote și cu Guillaume Apollinaire, căruia îi dedică în anul 1912 lucrarea Hommage à Apollinaire. Urmează o etapă de călătorii între Germania- unde își susține prima expoziție, la Galeria Der Sturm, în anul 1914, urmată de o revenire în Rusia, determinată de începerea Primului Război Mondial, unde va rămâne din 1914 până în 1922, urmând o scurtă revenire la Berlin, în anul 1922. Din 1923 până în 1940 artistul rămâne stabilit la Paris, timp în care va mai realiza călătorii și în alte locuri, Egipt, Palestina, Olanda, Spania, Portugalia, Italia. Tot în această perioadă, artistul experimentează și arta gravurii, deprinsă în 1922, la Berlin. În anii apropiați, spre 1926, sosea la Paris și Ilarie Voronca, poet de avangardă și promotor al mișcării integraliste, susținută de reviste precum 75HP sau Integral, menținând pe tot timpul șederii sale strânse legături cu viața literară din România. Marc Chagall, va realiza pentru poetul Ilarie Voronca un portret, ce va figura în 1929 în revista avangardistă Unu; mai târziu, în 1956, același portret se va regăsi ilustrat în ediția specială a volumului Poèmes choisis, alături de o introducere realizată de dadaistul Tristan Tzara, destinat de poetul Voronca exclusiv prietenilor săi.
Vânătorul de cerbi de Corneliu Michăilescu (1887, Bucureşti - 1965, Bucureşti) este estimat la 10.000 - 15.000 de euro.
Corneliu Michăilescu debutează în anul 1913 cu ocazia participării în cadrul expozițiilor anuale ale Societății de Belle-Arte de la Florența. Începându-și formarea în filozofie, se simte atras de artele frumoase, din toamna anului 1908 urmând cursurile Facultății de Belle-Arte din București. După absolvire (1912), interesat de arta renascentistă şi dorind să se perfecționeze în tehnica marilor maeștri, se mută la Florența. Nu după multă vreme intră în contact cu tânăra generație italiană, lucru ce îl determină să adopte un stil apropiat de neoclasic. Începerea primului război mondial îl forțează să se întoarcă în ţară, fiind mobilizat pe frontul transilvănean în septembrie 1916. Luat prizonier de către armata austriacă, este trimis în lagărul de la Tuchel (Prusia) până la sfârșitul războiului. După eliberare, Michăilescu este dornic să își reia activitatea artistică, în special relațiile cu tineri artiști italieni, întorcându-se astfel în Florența. Atmosfera artistică florentină este asemănătoare cu cea din marile centre artistice ale lumii, afluxul ideilor conturându-se în jurul cubismului și al expresionismului. Dezorientat în alegerea unei filiere artistice, Michăilescu se înscrie la cursurile de gravură și acvaforte ale profesorului Camillo Inocente de la Academia de Arte. În anul 1922 deschide prima expoziție personală în București, unde este remarcat și apreciat de criticii autohtoni. Totodată Salonul Oficial oferă ocazia tinerilor artiști avangardiști să se manifeste public. Expun printre alţii şi Francisc Șirato, Marcel Iancu, M. H. Maxy, Corneliu Michăilescu. Cu toții primesc recenzii favorabile, iar Michăilescu este premiat pentru tabloul Păzitorii castelului. Prima legătură cu avangarda românească o are în momentul revenirii în țară din 1916, când, oprindu-se în Zürich, îi cunoaște pe Tristan Tzara și Marcel Iancu. Perioada 1936 – 1943 marchează reprofilarea în segmentul literar, înregistrând doar câteva apariții în Saloanele Oficiale. Spre finalul vieții încearcă să se încadreze pe filonul artei realiste, dar fără succes notabil. Corneliu Michăilescu rămâne recunoscut pentru opera sa de influență cubistă și suprarealistă, fiind unul dintre puținii pictori avangadiști ce au abordat astfel de tehnici și tematici. Începuturile îi sunt marcate de influențele impresioniste, de-a lungul timpului observându-se perioade dedicate abstractizării sau suprarealismului. Tabloul Vânătorul de cerbi înfățișează o scenă cinegetică plasată într-un peisaj ale cărui elemente sunt organizate întro manieră mozaicală, utilizând forme arhaice și tradiționale românești. Imaginea este înjumătățită, artistul folosind trunchiul unui copac pentru a delimita lumea cucerită de om de natură sălbatică. Pornind de la această delimitare putem observa liniile diferite pentru cele două sectoare. Segmentarea lumii umane se opune naturii create într-o manieră mult mai cursivă. Pictorul nu a mai intervenit cu brutalitate, folosind tușe mult mai subțiri. Urmărind crestele ascuțite ale munților aflați în fundal, ochiul privitorului coboară treptat pe verdeața dealurilor, ca apoi să ajungă la scena principală.