Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Avem a patra mare rezervă de gaze din Europa

Avem a patra mare rezervă de gaze din Europa

de Cristian Anton    |   

România avea, în 2018, a patra cea mai mare rezervă de gaze naturale din Europa, cu un mix energetic preponderent axat pe gaze naturale, de peste un sfert din total. Per ansamblu, deşi piaţa gazelor naturale este considerată ca fiind în plină expansiune şi va creşte pe termen mediu, numeroşi factori indică un viitor mai puţin promiţător. În acest context, viitorul producţiei de gaze naturale este incert, pe termen lung. 

„Până de curând, gazele naturale au fost apreciate drept cel mai curat combustibil fosil, iar toţi indicatorii indică o creştere a cererii şi a producţiei. Cu toate acestea, piaţa se dezvoltă rapid, iar sursele regenerabile de energie devin în mod progresiv alternative populare şi viabile din punct de vedere economic faţă de combustibilii fosili. Gazul este recunoscut ca un mijloc practic de producere a energiei datorită abundenţei sale, a versatilităţii şi a faptului că poluează mai puţin decât ceilalţi combustibili fosili”, arată un studiu Coface. În comparaţie cu cărbunele, gazele emit cu 40% mai puţine noxe.

40% mai puţine noxe elimină gazele naturale faţă de cărbune

Gazele au cunoscut cea mai mare rată de creştere a consumului dintre toţi combustibilii fosili, din anul 2006. În acest context, cererea va continua să crească, în principal datorită creşterii cererii în Asia şi în special în China, a cărei politică de „Cer Albastru” impune obiective stricte referitoare la calitatea aerului, precum şi o trecere obligatorie de la cărbune la gaz. 

Energia eoliană, mai competitivă

O analiză privind costul energiei (LCOE), realizată de Lazard, arată însă că energia eoliană nesubvenţionată este deja competitivă cu cea mai ieftină metodă de producere a energiei electrice din gazele naturale. „Gazele naturale au încă un viitor luminos înainte, însă pe termen lung viitorul acestora este mai mult decât ameninţat, lăsând loc pentru surse de energie care sunt mai în măsură să contribuie la salvarea planetei”, susţine Coface. 

 

Subiecte în articol: rezerva gaze
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri