Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Avertisment ANSVSA: Consumatorii să cumpere alimente DOAR din unități autorizate

Avertisment ANSVSA: Consumatorii să cumpere alimente DOAR din unități autorizate

Consumatorii sunt sfătuiți să cumpere carne și alte produse de origine animală sau non-animală doar din unități autorizate pentru a avea siguranța că acestea au fost controlate sanitar-veterinar și nu reprezintă un pericol pentru sănătate, transmite ANSVSA. 

"După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0 şi 4 grade Celsius şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12 grade Celsius", arată autoritatea.

Totodată, oamenii trebuie să știe că sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără control sanitar veterinar, poate avea consecinţe grave. Mai mult, carnea acestuia este interzisă de la comercializare. Este interzisă și vânzarea porcilor, cărnii şi produselor din carne provenite din zonele de restricţie din cauza pestei porcine africane.

"Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare; pentru a da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol; pentru a asoma porcul înaintea sacrificării şi scuti animalul de suferinţă, dar şi pentru a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor", avertizează ANSVSA.

Deţinătorul animalelor trebuie să predea medicului veterinar  crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actualizarea Bazei Naţionale de Date (BND).

Carnea nu trebuie să se consume până nu se obţine de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella, cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.
costul unui examen trichineloscopic este între 24,99 - 92,82 de lei.

"Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 şi 40.000 de lei", spune autoritatea.

Este interzis și importulcărnii şi a produselor din carne (porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o ţară terţă în UE, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor.

În privința brânzeturilor, acestea trebuie să fie ambalate şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaje, cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.
"Este recomandat ca ouăle şi alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon, să fie achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate".

Consumatorii trebuie să se asigure și că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

 

Subiecte în articol: ansvsa carne brânzeturi ouă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri