Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat reţinut de procurori pentru trafic de droguri

Bărbat reţinut de procurori pentru trafic de droguri

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat acuzat că ar fi cultivat canabis, iar în perioada iunie - decembrie ar fi vândut droguri de risc mai multor persoane.


Potrivit unui comunicat al DIICOT, transmis AGERPRES, în cursul zilei de joi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru 24 de ore a lui Ioan Demian pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2017, inculpatul Demian Ioan, împreună cu alte persoane, fără drept, ar fi cultivat mai multe plante de canabis în scopul de a comercializa drogurile de risc (frunzele şi inflorescenţele de canabis) către diferiţi consumatori, iar în perioada iunie - decembrie 2017, în repetate rânduri şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără drept, ar fi deţinut, vândut, distribuit, livrat diferite cantităţi de droguri de risc (canabis) către mai multe persoane", se precizează în comunicat.

De asemenea, conform sursei citate, în cursul lunii decembrie 2017, în baza unei înţelegeri prealabile, Ioan Demian ar fi livrat către o altă persoană, prin intermediul unei firme de curierat, un colet ce conţinea o cantitate de 208,6 grame de droguri de risc (canabis), acesta din urmă fiind depistat în flagrant după ce a ridicat coletul.

DIICOT precizează că, miercuri, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Structurilor de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bacău şi Oradea, au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiile Bacău şi Oradea, ocazie cu care a fost descoperită o cultură in-door de canabis cu 133 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare (respectiv 2,7 kg de masă verde rezultată după recoltarea plantelor), cantitatea de 6.400 de grame de muguri şi inflorescenţe de plante de canabis, o instalaţie artizanală şi bunuri utilizate pentru creşterea plantelor de canabis, diferite sume de bani (106.800 lei, 4.085 de euro, 440 dolari), un laptop şi două telefoane mobile.

Ioan Demian urmează să fie prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Subiecte în articol: trafic droguri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri