Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat reținut de polițiști după ce a produs un incendiu într-o parcare

Bărbat reținut de polițiști după ce a produs un incendiu într-o parcare

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 53 de ani a fost reținut de polițiștii din Capitală, fiind cercetat pentru distrugere prin incendiere.

Potrivit Poliției Capitalei, în 4 martie, polițiștii de la Secția 8 au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu în parcarea subterană a unui bloc din Sectorul 2, existând riscul extinderii la mașinile din parcare și la instalația de gaze.

Echipajele de pompieri care s-au deplasat la fața locului au localizat şi lichidat incendiul, în urma evenimentului fiind distruse prin incendiere mai multe pubele din plastic.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că incendiul ar fi fost provocat de un bărbat de 53 de ani.

Miercuri, acesta a fost depistat și dus la sediul poliției pentru audieri. El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Secția 8 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: barbat retinut incendiu parcare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri