Jurnalul.ro Ştiri Locale Mascații au intrat peste 7 bătăuși din Prahova

Mascații au intrat peste 7 bătăuși din Prahova

de Redacția Jurnalul    |   

Șapte bărbați cu vârste între 17 și 35 de ani sunt acuzați că au bătut alți doi într-o parcare din Vălenii de Munte, județul Prahova. Polițiștii fac, joi dimineața, percheziții la domiciliile agresorilor.

Polițiștii din Vălenii de Munte, județul Prahova, au pus în executare, joi dimineața, 6 mandate de percheziție domiciliară în oraș, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„În fapt, bănuiții, 7 bărbați cu vârste între 17 și 35 de ani, la data de 7 aprilie a.c., ar fi agresat fizic alți doi bărbați de 27, respectiv 28 de din comunele Dumbrava și Berceni, în timp ce se aflau într-o parcare din orașul Vălenii de Munte, conflict izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice”, transmite Poliția Prahova.

La sediul Poliției vor fi duse cele 7 persoane, pentru audiere.

Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab" Ploiești.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bătăuși vălenii de munte perchezitii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri